În timp ce cumpărătorii obişnuiţi din segmentul de lux îşi reduc cheltuielile, cei mai bogaţi clienţi ai lumii continuă să investească în bijuterii rafinate, cu o condiţie: să provină de la cele mai exclusiviste mărci.

Pe o piaţă în care prestigiul face diferenţa, doar numele cu greutate precum Cartier, Van Cleef & Arpels sau Buccellati reuşesc să atragă achiziţii consistente, relatează CNBC.

Această tendinţă se reflectă clar în cifre: Richemont, care deţine cele trei branduri, a raportat o creştere de 11% în vânzările de bijuterii în ultimul trimestru fiscal şi un plus de 8% pe întregul an – contrazicând declinul raportat de alţi jucători importanţi din industrie.

LVMH, de exemplu, a anunţat vânzări stagnante în divizia de ceasuri şi bijuterii, în scădere cu 2% organic în primul trimestru din 2024, în ciuda portofoliului care include Tiffany & Co., Bvlgari şi TAG Heuer.