Ministrul danez al industriei a cerut marţi un „răspuns european” după ce ambasadele americane din mai multe state ale UE le-au transmis companiilor locale o scrisoare prin care le atenţionează că menţinerea programelor de diversitate rasială şi de gen le poate afecta relaţiile de afaceri cu SUA.

Țările UE reacționează la scrisorile trimise de SUA care cer companiilor europene să renunţe la politica de diversitate: „O nouă tentativă de barieră comercială americană”

„Un răspuns trebuie discutat, în mod firesc, cu colegii noştri europeni”, a declarat ministrul danez Morten Bodskov pentru AFP, el considerând demersul SUA „o nouă tentativă de barieră comercială americană”, după barierele comerciale constând în taxe vamale pe care preşedintele american Donald Trump le-a impus ori a ameninţat că le va impune, transmite Agerpres.

„Companiile daneze şi europene îşi asumă o mare responsabilitate în favoarea diversităţii”, a subliniat acelaşi ministru danez. „În UE, de exemplu, am adoptat o legislaţie pentru a promova diversitatea în cadrul companiilor şi pentru a consolida responsabilitatea companiilor faţă de societatea din care fac parte”, a amintit el.

Camera de Comerţ daneză a confirmat că societăţile comerciale daneze, furnizorii sau prestatorii de servicii ai guvernului american au primit respectiva scrisoare, care cuprinde un chestionar referitor la implementarea unor programe interne de combatere a discriminării, împreună cu atenţionarea că menţinerea unor astfel de programe ar putea împiedica aceste companii să continue colaborarea cu guvernul american.

Această scrisoare este o consecinţă directă a unui ordin executiv prin care Donald Trump a anulat din prima sa zi de mandat programele privind diversitatea rasială şi de gen şi a decretat că Statele Unite vor recunoaşte de acum înainte doar două sexe, masculin şi feminin, conform promisiunii sale din campania electorală că va combate ideologia progresistă woke şi va promova politici sociale conservatoare.

Citește și
Nominalizări la Premiul Nobel pentru Pace 2026. Zelenski și Trump se află printre numele vehiculate