vineri, martie 29, 2024

Theodor Andrei a impresionat plăcut audiența cu ținutele sale extravagante!

MedicalTheodor Andrei a impresionat plăcut audiența cu ținutele sale extravagante!

Theodor Andrei, reprezentantul României la Eurovision 2023, a purtat „o ţinută deosebită”, alcătuită dintr-un sacou din material tip animal print şi pantaloni scurţi, accesorizată cu perle şi metal şi care a fost extrem de apreciată de publicul prezent la eveniment.

Declarația lui Theodor Andrei

„Tot ceea ce trăiesc acum este un vis devenit realitate. Momentul cu care voi reprezenta România la Eurovision are o valoare conceptuală în care întâlnim o latură a poveştii diferită faţă de cea din Finala Selecţiei Naţionale. Dat fiind faptul că piesa prezintă această luptă între raţiune şi instinct şi este un rău necesar la care mă întorc indiferent de cât de tare mă afectează, eu sunt portretizat captiv, zbătându-mă, arzând prin toţi porii pentru această iubire, care rămâne doar ca o urmă în sufletul meu – totul înconjurat de energia de Rock’N’Roll. Ca orice iubire de genul acesta – începe încet şi apoi devine un carusel emoţional care te ridică peste nori şi te lasă să cazi până te zdrobeşti. Dragostea e răspunsul la orice întrebare. Dragostea poate fi pentru oricine şi orice. Vă mulţumesc din suflet, vă iubesc în egală măsura pe toţi! Iubiţi liber! Make love not war”, a declarat artistul, conform sursei citate.

Când va intra în concurs Theodor Andrei

Theodor Andrei a câştigat Selecţia Naţională Eurovision România 2023 în 11 februarie, fiind desemnat prin votul exclusiv al publicului să reprezinte ţara noastră la Eurovision Song Contest de la Liverpool, cu piesa sa „D.G.T. (Off and on)”.

Artistul va intra în concurs din poziţia a treia, în cea de-a doua semifinală, în data de 11 mai.

Vezi si alte articole...