duminică, februarie 25, 2024

Trafic feroviar reluat între Craiova şi Caracal

EconomieTrafic feroviar reluat între Craiova şi Caracal

”În acest moment, circulaţia trenurilor este operaţională pe ruta directă Craiova – Caracal, cu mentiunea că în zona staţiei CF Leu, traficul feroviar se desfăşoară pe un singur fir de circulaţie, deoarece intervenţiile în zona deraierii sunt încă în desfăşurare. Reamintim că la data de 16 ianuarie 2024, în jurul ore 01:30, la intrarea în staţia CF Leu, 9 vagoane din compunerea unui tren privat de de marfă au deraiat, iar alte 2 s-au răsturnat, iar urmare deraierii a fost afectată linia pe ambele fire de circulaţie (300 m), au fost avariate 3 aparate de cale şi a fost rupt un stâlp al liniei de contact. Trenul aparţine operatorului privat de marfă Global Rail Solutions, avea în compunere 35 de vagoane încărcate cu cereale şi circula în relaţia Salonta – Roşiori Nord”, a transmis, sâmbătă, CFR, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că personalul feroviar de specialitate a intervenit în aceste zile, în mod continuu, în staţia CF Leu, unde s-a produs deraierea şi a executat ample şi complexe lucrări pentru: retragerea celor 24 de vagoane ale trenului, care nu au fost implicate în deraiere, ridicarea şi scoaterea în afara gabaritului a celor 11 vagoane deraiate, refacerea liniei pe firul I (montat traverse, şină, un aparat de cale), aducerea liniei în parametri pentru circulaţia trenurilor şi punerea sub tensiune a firului de contact.

”Menţionăm faptul că, echipele de intervenţie vor acţiona în continuare în staţia Leu, cu personal şi utilaje, pentru finalizarea tuturor lucrărilor necesare restabilirii traficului feroviar în condiţii normale, pe ambele fire de circulaţie. Astfel, se va interveni pentru refacerea liniei pe firul II (montat traverse, şină, două aparate de cale şi înlocuire stâlp LC), aducerea liniei în parametri pentru circulaţia trenurilor şi punerea sub tensiune a firului de contact”, a mai transmis companie.

 

Evenimentul produs la data de 16 ianuarie 2024, este investigat de către o comisie de specialitate AGIFER, care va stabili cauzele deraierii.

 

 

Vezi si alte articole...