Primăria Sectorului 5 din București a anunțat că șapte unități de învățământ (școli și grădinițe) din aria sa administrativă urmează să fie modernizate și dotate la standarde europene. Lucrările de modernizare vor include construirea de noi clădiri pentru cursuri și săli de sport, consolidarea clădirilor existente unde este necesar, și extinderea spațiilor.
Investiția totală pentru realizarea acestui proiect este de 69.796.824 lei.
Unitățile de învățământ care vor fi modernizate sunt: Școala Gimnazială Numărul 150, corpurile C1, C2, C3, Școala Gimnazială Grigore Tocilescu, Școala Numărul 135, Grădinița Numărul 269, Grădinița Numărul 242, Grădinița Numărul 244, Grădinița Numărul 55, Floarea Soarelui.