joi, februarie 22, 2024

Tren privat de marfă defect între Apaţa şi Augustin, pe firul II / Circulaţia feroviară este blocată

EconomieTren privat de marfă defect între Apaţa şi Augustin, pe firul II / Circulaţia feroviară este blocată

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, duminică seară, că un tren privat de marfă, care aparţine operatorului GFR, a rămas defect între staţiile Apaţa şi Augustin, pe firul II, defecţiune care implică închiderea temporară a circulaţiei.

”Trenul IC 531, care circulă în relaţia Bucureşti Nord – Cluj Napoca, este oprit temporar în staţia Apaţa, acesta urmând să fie reînscris în circulaţie după retragerea garniturii de marfă defecte. Timpul estimat pentru reluarea traficului pe firul II este de circa 60 de minute”, a transmis, duminică, CFR.

Compania precizează că firul I Apaţa – Augustin este închis pentru lucrări de modernizare.

”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA transmite scuze călătorilor pentru disconfortul creat şi îi asigură că personalul feroviar al SRCF Braşov întreprinde toate demersurile necesare pentru retragerea trenului privat de marfă din linie curentă şi redeschiderea circulaţiei pe firul II în cel mai scurt timp”, a mai transmis compania.

 

Vezi si alte articole...