Donald Trump i-a arătat lui Vladimir Putin cu ce forță militară inimaginabilă s-ar confrunta țara sa, incapabilă deocamdată să învingă Ucraina, în cazul în care ar intra în conflict, notează expertul în securitate Hari Bucur-Marcu. De asemenea, el a explicat și motivul pentru care Trump l-a lăsat pe Putin să vorbească primul, la întâlnirea față în față pe care Rusia a cerut-o și la care a venit nepregătit.
Întâlnirea de la baza militară americană din Alaska, dintre Donald Trump și Vladimir Putin, a fost o încercare de a convinge Rusia să înceteze agresiunea asupra Ucrainei, mai spune Hari Bucur-Marcu. El adaugă că această întâlnire a fost doar un pas într-un proces mai amplu, iar Trump s-a folosit de prilej pentru a-i arăta lui Putin diferența incredibilă de forță militară dintre cele două puteri rivale până la decăderea Moscovei.
Întâlnirea Putin-Trump, prin ochii unui expert în securitate națională
„Foarte pe scurt, deoarece oricum nu e mai nimic de spus cu certitudine, iar de speculat sunt alții mai abili decât mine, întâlnirea dintre delegațiile americană și rusă, conduse de președinții Donald J. Trump și Putin Vladimir Vladimirovici, de azi noapte (ora Europei), de la o bază militară a Statelor Unite, din Alaska a fost doar o tentativă de convingere a agresorului rus să oprească agresiunea sa asupra Ucrainei”, arată expertul.
Potrivit acestuia, întâlnirea a reprezentat o etapă, un gest într-un proces mai amplu și de durată, menit să convingă Rusia să înceteze temporar focul. Aceasta ar fi doar primul pas în oprirea războiului, care presupune, pe lângă încetarea focului, separarea și retragerea forțelor de pe teatrul de război, demobilizarea acestora, interpunerea unor forțe internaționale pentru supravegherea respectării armistițiului și alte garanții, precum inspecțiile neanunțate în baze militare, mai explică specialistul.
Primele concluzii
Cele două părți nu au reușit stabilească un armistițiu suficient de lung pentru a permite negocierea etapelor următoare, mai spune Bucur-Marcu.
„A fost evident pentru toată lumea care a urmărit evenimentele din Alaska în direct că nu s-a ajuns acolo, la convingerea rușilor, cu Putin în frunte, să oprească războiul, adică agresiunea lor asupra Ucrainei, sau măcar să înceteze focul, pentru o perioadă de timp suficientă pentru a se putea negocia configurația etapelor următoare și în final a păcii propriu-zise”, a continuat Hari Bucur Marcu.
El menționează că Trump pare să prefere abordarea diplomatică, în paralel cu negocierile economice cu China, evitând sancțiuni unilaterale care ar afecta relația bilaterală, ceea ce amână aplicarea unor măsuri de constrângere asupra Rusiei.
În concluzie, expertul arată că procesul de convingere a Rusiei va continua, urmând să fie implicate și state europene și Ucraina, prin noi runde de negocieri sau prin alte tentative diplomatice.
Trump a etalat forța Americii





Curierulnational.ro
Observatornews.ro
