Președintele american Donald Trump a criticat puternic Alianța Nord-Atlantică, într-un mesaj publicat miercuri în mediul online.

Donald Trump, afirmă că se îndoiește că „NATO ar fi alături de noi dacă am avea cu adevărat nevoie de ei”, lansând astfel noi critici la adresa alianței de securitate, într-o postare cu nuanțe pe alocuri contradictorii, scriu AFP, Sky News și Reuters.

„Vom fi întotdeauna alături de NATO, chiar dacă ei nu vor fi alături de noi”, a scris Trump, în mesajul publicat pe rețeaua sa de socializare, Truth Social, la o zi după ce Casa Albă a admis explicit că SUA nu exclud o intervenție militară pentru a prelua Groenlanda de la Danemarca, țară care este membră NATO.

Recentele amenințări ale administrației Trump în privința preluării insulei arctice au crescut brusc tensiunile cu Danemarca – prim-ministrul danez Mette Frederiksen avertizând chiar că acțiunea SUA de a prelua Groenlanda ar însemna sfârșitul alianței militare defensive.

Totodată, Trump s-a plâns că Norvegia nu i-a acordat Premiul Nobel pentru pace și a subliniat că singura țară de care se tem Rusia și China este SUA.

Mesajul integral al președintelui american

„Amintiți-vă, pentru toți acei mari fani ai NATO, ei erau la 2% din PIB și majoritatea nu-și plăteau facturile, PÂNĂ CÂND AM APĂRUT EU. SUA, în mod nechibzuit, plătea pentru ei!

Eu, cu tot respectul, i-am adus la 5% din PIB, ȘI EI PLĂTESC, imediat. Toată lumea spunea că nu se poate face, dar s-a putut, pentru că, mai presus de toate, ei sunt prietenii mei.Fără implicarea mea, Rusia ar fi avut TOATĂ UCRAINA în acest moment.