vineri, octombrie 11, 2024

Ucraina a lovit o bază din Crimeea folosind rachete americane cu rază lungă de acţiune

ExterneUcraina a lovit o bază din Crimeea folosind rachete americane cu rază lungă de acţiune

Ucraina a lovit joi seară un complex militar rusesc din Crimeea folosind rachete cu rază lungă de acţiune furnizate de SUA, în cea mai recentă dintr-o serie tot mai mare de lovituri menite să încetinească maşina de război rusă, a relatat The Wall Street Journal, vineri.

Potrivit sursei citate, un oficial din ucraina din domeniul apărării a declarat că lovitura de rachetă a lovit un centru de comunicaţii al forţelor ruse de apărare aeriană din oraşul Alushta.

„Canalele de socializare din Crimeea au raportat mai multe explozii în oraşul de coastă, o înregistrare video arătând o explozie mare, dar amploarea pagubelor nu a putut fi stabilită imediat”, a adăugat acesta.

Sistemele ATACMS (sau Army Tactical Missile System) cu rază lungă de acţiune, au fost transferate pentru prima dată „în secret” de către Washington către armata ucraineană la începutul acestui an şi au fost dezvăluite public abia acum câteva săptămâni. La sfârşitul lunii aprilie, consilierul pe probleme de securitate naţională Jake Sullivan a declarat că un „număr semnificativ” de ATACMS au fost trimise Ucrainei, dar nu a precizat câte. Acestea pot lovi ţinte aflate la o distanţă de până la 300 de kilometri, dar la începutul războiului au fost reţinute, se pare, din cauza îngrijorărilor Casei Albe că ar putea fi folosite pentru a ataca în adâncimea teritoriului rusesc.

De asemenea, Marea Britanie şi Franţa au furnizat în ultima vreme sisteme cu rază mai lungă de acţiune, inclusiv rachete de croazieră care pot fi lansate din avioane. Aceste noi arme „au sporit în mod semnificativ raza de acţiune, valoarea şi numărul de ţinte aflate în adâncime pe care Ucraina le poate ataca”.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a formulat vineri o nouă plângere, afirmând că armele furnizate de Occident sunt deja folosite împotriva civililor din interiorul Rusiei.

„Armele americane sunt deja folosite împotrivă unei largi varietăţi de instalaţii în afara zonei de luptă. Pornim de la faptul că armele americane şi alte arme occidentale lovesc ţinte pe teritoriul rusesc, în primul rând infrastructura civilă şi cartierele rezidenţiale”, a declarat Lavrov.

El a concluzionat fără menajamente că ţările occidentale „duc un război împotriva Rusiei”, în ciuda tuturor poziţiilor declarate oficial care par să descurajeze Kievul de la escaladarea cu arme occidentale.

Vezi si alte articole...