miercuri, iunie 19, 2024

Ucraina va ataca cu rachete sudul Rusiei. Țintele, găsite cu drone-spion trecute prin România

ExterneUcraina va ataca cu rachete sudul Rusiei. Țintele, găsite cu drone-spion trecute prin România

Ucraina pregătește un nou atac asupra regiunilor sudice ale Rusiei, după ce dronele-spion ale NATO și-au intensificat activitatea în zona Mării Negre. Acestea trec pe deasupra României pentru a ajunge în zona Mării Negre.

Ziarul rusesc Moskovski Komsomoleţ a scris într-un articol că Ucraina plănuiește un nou atac major asupra regiunilor sudice ale Rusiei, în condițiile în care dronele de recunoaștere au devenit mai active în zona Mării Negre.

Zonele pe care le consideră rușii vizate sunt Crimeea, Novorossiysk și coasta Krasnodar Krai.

Conform ziarului rusesc, în ultimele 24 de ore, o dronă americană RQ-4B Global Hawk cu indicativul FORTE11 a survolat Marea Neagră între Crimeea și Krasnodar Krai. Rușii se așteaptă la atacuri asupra acestor regiuni.

Potrivit surselor citate de ziarul rusesc, dronele de recunoaștere ale NATO, precum Global Hawk și P-8A Poseidon, patrulează în mod activ zonele din apropierea Novorossiisk, Soci și podul din Crimeea. Activitatea lor precede sau însoțește adesea atacurile forțelor ucrainene împotriva țintelor rusești.

Dronele de recunoaștere trec prin România

RQ-4 Global Hawk UAV

Dronele-spion sunt folosite de NATO pentru a culege informații despre acțiunile Rusiei în Marea Neagră și în Crimeea.

Jurnalisti au scris despre vehiculele aeriene fără pilot USAF Northrop Grumman RQ-4B „Global Hawk” cu sediul în Sigonella, ce desfășoară misiuni peste estul Ucrainei sau peste Marea Neagră.

Aceste drone efectuează misiuni obișnuite în largul Crimeii, dar au efectuat și misiuni de supraveghere deasupra Georgiei, nu departe de granițele cu Armenia și Azerbaidjan.

Multe dintre dronele-spion survolează teritoriul României pentru a ajunge deasupra Mării Negre.

Rusia nu poate face nimic împotriva unei astfel de activități de recunoaștere fără a intra în conflict direct cu NATO, deoarece dronele zboară în apele internaționale.

Număr record de avioane-spion deasupra României

În luna martie a acestui an s-a înregistrat un număr record de avioane-spion deasupra României.

Aproape de finalul lunii martie, vestul Mării Negre a înregistrat o creștere a activității aeronavelor de supraveghere NATO, cel puțin trei avioane mari de colectare a informațiilor operând în apropierea spațiului aerian controlat de Rusia, iar avioane de luptă britanice și franceze le-au însoțit pentru protecție.

Cu o singură excepție, toate avioanele au operat întreaga zi și au zburat pe rute eliptice peste regiunea Deltei Dunării din România sau partea de vest a Mării Negre din apropiere.

Avionul spion britanic de 330 de milioane de dolari, plin cu echipamente de detectare și interceptare radio de ultimă generație, a zburat până la un punct la aproximativ 130 km de uscat, potrivit datelor revizuite de Kyiv Post de pe site-ul suedez FlightRadar24 și de platformele de urmărire a traficului aerian ABSExchange.

Alte două avioane de recunoaștere grele, cu patru motoare, au survolat peste estul României într-o poziție de susținere a misiunii.

Ambele erau americane: un RC-135V Rivet Joint Jake 17 operat de Forțele Aeriene SUA din Marea Britanie și un avion de patrulă maritimă P-8A Poseidon al Marinei SUA, fără indicativ de apel publicat, care are baza în Sicilia.

Ucraina

În jurul datei de 18 aprilie, patru aeronave au fost în misiune deasupra Mării Negre încercând să adune informații despre mișcările pe care le efectuează Flota Mării Negre a Rusiei.

De asemenea, o aeronavă și-a continuat misiunea sa aproape zilnică de monitorizare a Deltei Dunării și a graniței României cu Ucraina. Nava zboară zilnic pe ruta Tulcea – Sigonella, Italia.

Vezi si alte articole...