Un medic ginecolog din București este acuzat că a expus la pericol viața unei paciente în urma unei operații de extirpare a ovarelor. Femeia a fost externată prematur și a ajuns din nou la spital cu septicemie. Polițiștii din Argeș au propus procurorilor trimiterea în judecată a medicului din Capitală.
Medicul ginecolog din București este investigat pentru vătămare corporală din culpă. Ancheta a dezvăluit că operația de extirpare a fost efectuată doar parțial, iar în timpul procedurii, medicul a atins intestinul pacientului. Inspectoratul de Poliție Județean Argeș a emis următorul comunicat:
„Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 196 alin. 2 din Codul Penal, rap. la art. 194 alin. 1 lit. e Cod Penal.
Din cercetări s-a stabilit că, în luna mai a anului 2020, un bărbat de 54 de ani, în calitate de medic la un spital de specialitate din municipiul București ar fi efectuat o intervenție chirurgicală unei femei și i-ar fi provocat leziuni traumatice, ce i-au pus în primejdie viața. După externarea prematură, persoana vătămată a solicitat, la domiciliu, intervenția unui echipaj medical, fiind internată la Spitalul Județean de Urgență Pitești, în stare gravă”.
Conform unor surse judiciare citate de News.ro, o femeie din județul Argeș s-a prezentat la un spital din București pentru a i se extirpa ovarele, din cauza prezenței unor chisturi.
Chiar dacă pacienta s-a plâns de starea ei postoperatorie, a fost externată prematur și trimisă acasă în Argeș. În scurt timp, starea sa s-a deteriorat și a fost adusă într-o stare critică la Spitalul Județean din Pitești, unde s-a constatat că suferă de septicemie.
Expertizele efectuate în cadrul anchetei au relevat că medicul ginecolog care ar fi trebuit să efectueze operația de extirpare a ovarelor nu a făcut acest lucru, iar organele pacientei au fost afectate. De asemenea, în timpul intervenției, medicul a atins intestinul pacientei, aceasta fiind în pericol de viață când a ajuns a doua oară la spital. Dosarul a fost înaintat de către Poliție la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunerea de trimitere în judecată, urmând ca procurorul să decidă dacă acceptă sau nu propunerea făcută de către Serviciul de Investigații Criminale Argeș.