Administrația Națională de Meteorologie a emis luni dimineață mai multe atenționări cod galben ce vizează precipitații abundente, intensificări ale vântului și ninsori consistente la munte, avertizările fiind valabile până miercuri, 25 februarie. În următoarele zile, ploile vor domina în majoritatea regiunilor, iar în nordul și centrul țării vor apărea temporar și episoade de lapoviță și ninsoare.

Se strică din nou vremea. Cod galben de viscol pentru mai multe zone din țară

Prima atenționare cod galben, ce semnalează precipitații însemnate cantitativ, ninsori la munte și viscol în zona înaltă, este în vigoare în intervalul 23 februarie, ora 10:00 – 24 februarie, ora 10:00.

În regiunile montane și submontane din județele Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș, Arad, Alba, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Cluj și Bistrița-Năsăud sunt prognozate cantități de apă de 20–30 l/mp. Precipitațiile vor fi predominant sub formă de ploaie, local cu caracter de aversă, însă la altitudini de peste 1.400 de metri vor domina ninsorile, iar stratul de zăpadă nou depus va ajunge la 10–25 cm.

În zona montană înaltă din Carpații Occidentali, precum și în nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali, vântul va sufla cu 60–90 km/h, determinând viscol și reducerea vizibilității sub 100 de metri.

Un nou cod galben intră în vigoare de marți, de la ora 10:00 până la ora 20:00, pentru Carpații Meridionali, Carpații de Curbură și local Carpații Occidentali. În aceste zone, va ninge viscolit, iar stratul de zăpadă va crește, în medie, cu 10–15 cm. Vizibilitatea va scădea considerabil, iar vântul va avea rafale de 60–85 km/h, atingând 90–110 km/h la altitudini de peste 1.700 de metri.

Vânt puternic și precipitații extinse în toată țara

Citește și
Exclusivitate | Istoria României, amenințată online: Florin Roștariu, administratorul paginii Istorie în culori, este hărțuit și intimidat din cauza fotografiilor de epocă pe care le colorizează