Directorul general al UniCredit, Andrea Orcel, a declarat pentru publicaţia germană Frankfurter Allgemeine Zeitung că banca italiană ar putea lua în considerare vânzarea participaţiei sale de 26% la Commerzbank către un cumpărător din afara Uniunii Europene, dacă ar primi o ofertă avantajoasă şi dorită de acţionari, transmite Reuters.

În ultimul an, UniCredit şi-a consolidat pachetul de acţiuni la Commerzbank şi a făcut presiuni pentru o fuziune, însă conducerea băncii germane s-a opus. Statul german deţine 12% din Commerzbank şi guvernul de la Berlin a transmis clar că nu sprijină o preluare.

”Ce s-ar întâmpla dacă o bancă din afara UE ar oferi cel mai mult pentru acţiunile noastre? Atunci ar trebui să accept acea ofertă, din obligaţie faţă de acţionari”, a spus Orcel.