Copertinele destinate refugiilor au ajuns în sfârșit pe teritoriul României, fiind descărcate în Portul Constanța, de unde urmează să fie transportate de urgență spre Capitală.
Informația a fost confirmată oficial de Marin Mîndrilă, proprietarul Mari Vila Co (constructorul liniei), într-o declarație acordată publicației de specialitate Club Feroviar.
Odiseea din China până pe Barbu Văcărescu
Deși circulația pe linia 5 a fost reluată în primăvara acestui an, stațiile au rămas complet descoperite. Motivul? Structurile metalice au fost comandate și fabricate în China, iar lanțul logistic a provocat întârzieri masive. Până în prezent, o singură copertină-pilot fusese montată, încă din toamna anului trecut, la stația Pasaj Băneasa.
Piesele nou sosite vor fi instalate pe tot tronsonul de pe strada Barbu Văcărescu, imediat ce transportul de la malul mării va ajunge în București. Reamintim că redeschiderea „Tramvaiului Corporatiștilor” din martie 2026 a fost deja amânată de mai multe ori în trecut, atât din cauza lipsei acestor elemente de infrastructură, cât și din cauza datoriilor acumulate de Primăria Municipiului București (PMB) către constructor.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro


Povesteacasei.ro