miercuri, aprilie 24, 2024

Viața fostului papă Benedict al XVI-lea. Unde a crescut, cum a devenit preot și de ce a șocat prin demisie

ActualitateViața fostului papă Benedict al XVI-lea. Unde a crescut, cum a devenit preot și de ce a șocat prin demisie

Papa Benedict al XVI-lea, pe numele său Joseph Ratzinger s-a născut la Marktl am Inn, în inima Bavariei catolice, la 16 aprilie 1927. În anul 2005 a fost ales în fruntea Bisericii catolice, iar drumul lui până acolo a fost unul lung.

Fostul suveran pontif provenea dintr-o familie obișnuită, cu un tată polițist și o mamă bucătăreasă. A fost mereu o personalitate timidă și părea că nu este destinat unui rol de lider. A devenit unul dintre punctele de referință încă de pe vremea când se afla în Congregația pentru Doctrina Credinței. A avut mereu o capacitate deosebită de a-i asculta pe ceilalți, chiar și după ce și-a dat demisia.

Viața și copilăria fostului suveran pontif

Papa Benedict și-a petrecut adolescența în Traunstein. În ultimele luni din ce-al de-al Doilea Război Mondial a fost înrolat în serviciile auxiliare antiaeriene, fiind în același timp membru oficial al Tineretului hitlerist. Statutul său de atunci a atras mai târziu numeroase critici.

Preot a devenit în anul 1951, urmând apoi să-și dea doctoratul în teologie, cu o lucrare despre Sfântul Austin. Mai târziu a ajuns să predea a mai multe universități din Germania: Freising, Bonn, Muenster, Tübingen și Regensburg.

În 1977, Paul al VI-lea l-a numit arhiepiscop de München, iar la 27 iunie l-a numit cardinal. În anul 1981, Ioan Paul al II-lea l-a numit prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței.

A preluat funcția de papă în 2005, iar în 2013 a decis să își dea demisia, o hotărâre luată în trecut doar de Gregorio al XII-lea, la 4 iulie 1415, și Celestin al V-lea, la 13 decembrie 1294.

A murit fostul Papă Benedict al XVI-lea. Avea 95 de ani

Anul 2023 va aduce puțini kilometri de autostradă. Se așteaptă, în schimb, câteva drumuri expres

Revelion 2022-2023. Cele mai ciudate tradiții și obiceiuri din lumea întreagă
Mănăstirea Mater Ecclesiae acolo unde a locuit în ultimul timp, a devenit un punct important pentru toți cei care căutau ascultare, un sfat și o îndrumare. De-a lungul timpului, Papa Benedict a scris mai multe enciclice axate pe dragoste și speranță. A avut opt ani de pontificat pe parcursul cărora a întâlnit milioane de oameni și a făcut zeci de călătorii.

Mesajul transmis de Papa Benedict în momentul renunțării

„Sunt foarte conştient că această misiune, de natură spirituală esenţială, trebuie îndeplinită nu doar cu cuvinte şi fapte, ci şi cu rugăciune şi suferinţă. Cu toate acestea, în lumea de astăzi, subiect al atâtor schimbări rapide şi zguduită de întrebări de relevanţă profundă pentru viaţa credinţei, pentru a conduce instituţia Sfântului Petru şi a propovădui Evanghelia, este necesară deopotrivă forţă a minţii şi forţă a trupului, forţă care în ultimele câteva luni s-a deteriorat până la punctul în care trebuie să îmi recunosc incapacitatea de a îndeplini misiunea care mi-a fost încredinţată.

Din acest motiv şi pe deplin conştient de seriozitatea acestui act, în deplină libertate declar că renunţ la conducerea instituţiei Episcopiei Romei, succesoratului Sfântului Petru, misiune încredinţată mie de cardinali pe 19 aprilie 2005, astfel încât, din 28 februarie 2013, ora locală 20:00, această funcţie va fi vacantă, urmând ca un Conclav care să aleagă noul Suveran Pontif să fie convocat de cei competenţi”, a tranmis atunci Papa Benedict al XVI-lea.

Vezi si alte articole...