Care este rolul unei pagini online de știri? Mi-am pus câteodată această întrebare, deoarece, scriind pe câteva platforme, m-am gândit dacă fac ceva util, sau acel timp ar putea fi întrebuințat mai înțelept, altfel.

Cum altfel? Gătind, făcând curățenie, ieșind în grădină sau în parc, plimbându-ne, citind cărți, stând la taifas cu prietenii… Uneori o știre politică negativă nu doar că ne indispune, dar ne umple de o dispoziție puternică de judecare. Judecăm politicieni, categorii profesionale, decidenți, oameni care gândesc altfel decât noi și pe care îi plasăm în tabere (progresiști – conservatori, cel mai adesea). Iar judecata aceasta ne fură din energie și din puterile sufletești. Și, în bună măsură, riscă să ne deprime și să ne întunece. Este ideea principală a unui articol-interviu citit în „Familia ortodoxă” – din nefericire, pe internet este disponibil doar ca fragment.

Și totuși, continui să scriu și să citesc știri politice, ca să înțeleg puțin lumea în care trăiesc. Și poate din obișnuință, nu neapărat una bună. Este adevărat că lumea oricum se insinuează spre noi, iar imaginea ei oricum ni se arată. Ca atare, probabil cel mai bun lucru pe care îl putem face este să spunem, precum latinii: est modus in rebus. Există o măsură în toate. Un echilibru. Să încercăm deci să nu ne lăsăm furați de reflecțiile acestea social-politice, de așa manieră încât să ajungem la o confiscare a vieții noastre personale și sufletești, sau la o judecare excesivă a celor din jur, prin care să ne crească aroganța.

Trăgând linie și ajungând la bilanț, vedem că ceea ce dă calitatea vieții noastre, în cel mai înalt grad, nu este componența guvernului, nici numele președintelui, ci șirul de decizii personale, ca și interacțiunea cu cei mai apropiați oameni din viața noastră. Desigur, asta nu înseamnă că nu există un impact cât se poate de concret al politicului asupra existenței noastre. Ieșim din configurația vieții strict personale de fiecare dată când avem contact cu instituții ale statului (școli, spitale, administrație, infrastructură etc). Dar, încă o dată, „est modus in rebus”. Să fie o măsură în toate.

M-am gândit la lucrurile acestea când totul pare să meargă prost pentru mine: oboseală, probleme medicale, probleme juridice (proces pentru un cadastru întocmit greșit), probleme la cei dragi etc. Numai că acest „totul” apare așa (ca „tot”) sub o lentilă deformată, desigur. Totul apare trist sau descurajator, atunci când uităm de multe bucurii și binefaceri pentru care nici nu mai suntem recunoscători. Un înțelept persan spunea: „am ieșit în piața publică și am văzut un om fără picioare; atunci am încetat să mă mai plâng că nu am încălțăminte.” Iar dacă nu ai picioare, nu uita să mulțumești că ai vedere. Și așa mai departe.

Și ca un semn (de încurajare și exemplu de tărie morală), exact zilele acestea aflu povești de la țară, din vremurile bunicilor și străbunicilor. Povești cu experiențe prin care nimeni nu ar vrea să treacă, dar care ne pot învăța că viața trebuie înfruntată cu demnitate și curaj, ca și cu energie și hărnicie.