duminică, februarie 25, 2024

Zeci de persoane, victime ale gerului din Republica Moldova. Cei mai ghinioniști au intrat în hipotermie

ActualitateZeci de persoane, victime ale gerului din Republica Moldova. Cei mai ghinioniști au intrat în hipotermie

Zeci de persoane din Republica Moldova au avut mari probleme, din cauza gerului care a pus stăpânire pe întreaga țară în ultima săptămână.

33 de persoane din Republica Moldova au avut de suferit, în perioada 8 – 14 ianuarie, din cauza temperaturilor extrem de scăzute. Dintre acestea, 22 de persoane au făcut hipotermie de gradul I și II, iar 11 – au suferit degerături. Informațiile au fost anunțate de Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), într-un raport publicat pe 16 ianuarie.

În intervalul de timp menționat, la Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au fost înregistrate 14293 solicitări. După acordarea asistenței medicale urgente la etapa de prespital, 5.890 pacienți, dintre care 4.628 adulți și 1.262 copii, au fost transportați la spitale.

Mulți cetățenii din Republica Moldova au ajuns la spital din cauza degerăturilor

„În perioada menționată au fost înregistrate 476 apeluri inutile, care nu se încadrează în criteriile solicitărilor de urgențe medicale”, se arată în raport.

Pe parcursul săptămânii au fost înregistrate 3 455 solicitări pe motivul urgențelor cardiovasculare, dintre care 48 pacienți cu sindrom coronarian acut. Urgențele respiratorii au constituit 2 863 de cazuri, dintre care 1 524 pe motivul infecțiilor respiratorii virale acute; urmate de – 1 809 urgențe neurologice, dintre care 228 de accidente vasculare cerebrale.

Urgențele traumatologice au constituit 1 463 solicitări, inclusiv la 246 copii. Intervenția ambulanței a fost solicitată pentru 45 persoane, care au suferit în urma accidentelor rutiere. După acordarea primului ajutor medical, echipele AMU au transportat 33 pacienți, inclusiv 9 copii la spital. În perioada de referință au fost înregistrate 56 apeluri pe motivul urgențelor toxice, printre care 23 intoxicații cu monoxid sau bioxid de carbon, 12 cu medicamente și 7 cu alcool.

22 de persoane au intrat în hipotermie generalizată și au avut nevoie de asistență

De asemenea, 33 persoane au suferit în urma expunerii îndelungate la temperaturile joase. 22 persoane au fost diagnosticate cu hipotermie generalizată de gradul I-II, iar 11 au suferit degerături de diferite grade. Pacienții au vârstele cuprinse între 18 și 91 de ani. După acordarea asistenței medicală urgente la etapa de prespital, toți pacienții au fost transportați la instituțiile medicale, a precizat CNAMUP, conform celor de la siteul newsmaker.md.

Vezi si alte articole...