sâmbătă, aprilie 20, 2024

Zelenski i-a dăruit Papei Francisc o icoană pictată pe o vestă antiglonț. Italia va susține necondiționat Ucraina

ExterneZelenski i-a dăruit Papei Francisc o icoană pictată pe o vestă antiglonț. Italia va susține necondiționat Ucraina

Volodimir Zelenski i-a dăruit Papei Francisc o icoană pictată pe o vestă antiglonț la rîndul lor președintele Italiei, Sergio Mattarella, și primul ministru Giorgia Meloni au anunțat că vor sprijini total Ucraina, în ceea ce privește ajutorul militar, financiar, umanitar și de reconstrucție pe termen scurt și lung

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns la Roma la bordul unui avion pus la dispoziție către Italia, după ce anterior a fost într-o vizită în Germania, unde a fost primit cu toate onorurile posibile, oferite unui șef de stat.

În cadrul unei conferințe de presă, premierul italian Georgia Meloni a condamnat ”agresiunea brutală și nedreaptă” a Rusiei, și a promis sprijinul Italiei pentru Ucraina ”atâta timp cât este necesar” și a îndemnat Rusia să se retragă imediat.

”Nu se poate obține pacea printr-o capitulare. Ar fi un precedent foarte grav pentru toate națiunile lumii”, a declarat premierul italian, care a poziționat Italia printre țările care pot să facă o politică mondială.

Meloni a mai subliniat sprijinul Italiei pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană și pentru ”intensificarea” unui parteneriat cu NATO.

Zelenski s-a întâlnit cu Papa Francisc

La Vatican, președintele ucrainean a fost primit de Papa Francisc, care a fost vizibil emoționat și care a remarcat curajul lui Zelenski.

”Este o mare onoare”, i-a spus Zelenski lui Francisc, punându-și mâna la inimă și plecându-și capul în timp ce îl saluta pe papa, în vârstă de 86 de ani, care stătea în picioare cu un baston.

Zelenski, care a vizitat Roma pentru prima dată de la începutul războiului, a vorbit cu Papa Francisc timp de 40 de minute și i-a prezentat acestuia o vestă antiglonț care a fost folosită de un soldat ucrainean și care a fost ulterior pictată cu o imagine a Madonei.

O declarație a Vaticanului a precizat că, în discuțiile lor private, Zelenski și papa au discutat despre ”planuri umanitare”, despre care o sursă de la Vatican a spus că este o referire la disponibilitatea Vaticanului de a ajuta la repatrierea copiilor ucraineni.

Aproape 20.000 de copii ucraineni sunt în Rusia

Kievul estimează că aproape 19.500 de copii au fost duși în Rusia sau în Crimeea ocupată de Rusia din februarie 2022, în ceea ce condamnă ca fiind deportări ilegale.

”Trebuie să depunem toate eforturile pentru a-i întoarce acasă. I-am cerut papei să condamne crimele rusești din Ucraina. Pentru că nu poate exista egalitate între victimă și agresor”, a scris Zelenski, pe Twitter, la scurt timp după ce a discutat cu Papa Francisc.

Președintele Ucrainei a mai spus că l-a rugat pe papă să se ”alăture” planului de pace în 10 puncte al Kievului. Acesta prevede restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei, retragerea trupelor rusești și încetarea ostilităților, precum și restabilirea frontierelor de stat ale Ucrainei, anunță Reuters.

Vezi si alte articole...