spot_imgspot_img

13 copii s-au născut la Spitalul Județean Constanța pe 1 ianuarie: șase fetițe și șapte băieți

Actualitate13 copii s-au născut la Spitalul Județean Constanța pe 1 ianuarie: șase fetițe și șapte băieți

Peste 1.400 de persoane au beneficiat de servicii medicale de urgență, în cadrul Unității Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Constanța, începând cu ziua de sâmbătă, 31 ianuarie, şi până în această dimineață (496 copii, 917 adulți). Dintre aceştia, după toate investigațiile şi consulturile necesare, 271 de pacienți au rămas internați.

În noaptea de Revelion, s-au prezentat la UPU 148 de persoane. Toți pacienții au fost investigați, cele mai multe cazuri, 120, fiind redirecționate pe codul verde. În noaptea dintre ani au fost internați 47 de pacienți, cei mai mulți în secția clinică Pediatrie (22).

Un număr dublu de prezentări a fost înregistrat în prima zi din an. Astfel, 323 de pacienți au fost preluați de personalul UPU în 12 ore, pe 1 ianuarie (26 – 27 pacienți/ oră). În urma investigațiilor şi a consulturilor necesare, 41 dintre aceştia au fost spitalizați.

Alte 175 de persoane au fost înregistrate la UPU în noaptea de 1 spre 2 ianuarie, când, în urma investigațiilor de specialitate, 29 de pacienți au fost internați.

Flux crescut de pacienți a fost înregistrat şi luni, 2 ianuarie, când 352 de persoane s-au prezentat la Unitatea Primiri Urgențe în 12 ore, fiind consultate şi investigate în funcție de afecțiunile pe care le prezentau.

În total, în această perioadă de 72 de ore, SCJU Constanța a avut capacitatea de a efectua investigații imagistice și de laborator, fapt ce a determinat ca şi pacienți de la alte unități medicale să fie redirecționați aici. Cele mai multe internări în această perioadă au fost în secțiile Pediatrie (63), Cardiologie (24), Neurologie (21) şi Obstetrică Ginecologie 1 şi 2 (16, 24).

Primul nou născut din cadrul SCJU Constanța este un băiețel, care venit pe lume în noaptea de Revelion, în jurul orei 02.00. Alți 12 copii s-au născut la Spitalul Județean Constanța pe 1 Ianuarie (6 băieți şi 6 fete).

Vezi si alte articole...

Cele mai populare articole...