Un lucru interesant care explică de ce ne raportăm la genul masculin: Iorgu Iordan (Recenzie la Atlasul lingvistic român, partea a II-a, p. 20-21) dă explicația schimbării de sens ”fiindcă genul masculin este considerat mai tare decât cel feminin, deci predomină când e vorba de un termen generic, care să exprime ființe de ambele genuri (Ce-ți fac băieții? = ce-ți fac băieții și fetele?”)
Să analizăm câțiva termeni care denumesc gradele de rudene înainte de căsătorie:
- Perechea- din Lat. „particula, particulam”, cele două fiinţe unite prin căsătorie, bărbatul şi femeia1. „A fost odată o pereche de oameni care n-aveau copii” (Poveşti populare româneşti, Cristea Sandu Timoc- povestea „Copilul născut cu cartea în mână”, p. 59). Se întâlneşte des în construcţia „suflete pereche”, atunci când se referă la doi îndrăgostiţi.
- ”Însurățel” cu sensul de mire. ”Dacă vrei să-l mădărești îi zici însurățel”(A.L.R., note, harta 256). Este destul de rar folosit pentru a-l desmna pe tânărul căsătorit de curând. Apare mult mai des folosit ca în forma de plural ”tineri însurăței”- căsătoriți de curând. Are o încărcătură afectivă, tocmai parcă pentru a-i ocroti pe cei doi în noua viață pe care o încep. Folosirea numai diminutivală.
- Creştin/ă, lucrul care ne interesează este acela că este folosit pentru „om, persoană, individ”, din Lat.christianus. Cum „omul” înseamnă şi „soţ” (omul meu), prin extinderea, termenul începe să capete sensul de soţ, soţie. Are influenţă bisericească.
- În zona de est a ţării avem termenul de „june” cu sensul de „mire”. Provine din lat.”jovenis”, prin trecerea lui „o” la „u”. Sensul de astăzi este cel de tânăr, flăcău. Este atestat de la început cu sensul acesta :”junii şi featele, bătrânii şi juneii să laude numele Domnului” (Coresi, Psalt., 1577, 281r). În Lexiconul de la Buda (p. 312) apare ca sinonim pentru „insuratu”- „matrimonio june”. În A.L.R. I (Atlasul lingvistic român) apare cu sensul de june (mire) şi „june care se însoară- în zona Bănatului. Se precizează că se zice „junere” celui ce merge în casă la socrul său (note, punctul 54). Un lucru interesant este acela că în dialectele sud-dunărene termenul d.r. de „mire” este acela de tânăr, flăcău5. Legătura faptului că tânărul când se căsătorea era flăcău în plină putere („gioni”- voinici), poate să însemne faptul că după căsătorie înceta să mai fie june, pentru că îşi pierdea fecioria*.
Apare în textele vechi „Apoi popa aşa dojenească şi înveaţea împreunaţii, junele şi fata, grăiască amu: fraţii miei dragi, sunteţi în căsătorie împreunaţi” (Coresi, T.Ev., Tâlcul 260v).