Acum, după reintroducerea execuțiilor publice, putem vorbi pe șleau.
Asasinarea lui Charlie Kirk a fost urmată de chiote de satisfacție și dansuri rituale lîngă cadavru, eternizate pe net de o mulțime de bestii îmbuibate care pozează, peste zi, în profesori, academici, lideri civici, artiști, politicieni. Toți se trag din gloatele abjecte care țopăiau fericite pe lîngă căruțele ce duceau la ghilotină dușmanii Revoluției franceze.
Alți iluminați – New York Times, BBC și atîtea alte venerabile instituții de presă – se ocupă cu relativizarea filozofică a execuției lui Kirk: nu a creat, oare, Kirk însuși situația care a produs explozia? E libertatea de expresie compatibilă cu radicalii creștini ostili minorităților sexuale?
Răspunsul e o întrebare: ce s-ar fi întîmplat dacă asasinatul ar fi avut loc la o adunare a stîngii progresiste, dacă victima ar fi fost de culoare iar asasinul un alb cu sex ferm și convingeri de dreapta? Nici un mister!
Statul Utah ar fi, și azi, în flăcări. America ar fi fost trecută prin jeg, foc și pară de bandele mascate și înarmate ale revoluționarilor. Jaful și violența ar fi fost imediat normalizate în presă. Universitățile ar fi fost ocupate. Drapelul american ar fi fost călcat în picioare și incendiat în fiecare intersecție. Statul american ar fi fost declarat, pe toate canalele și platformele, sistem rasist-fascist. Starurile politico-morale ar fi îngenunchiat covîrșite de tragedie iar persoanele care nu ar fi făcut la fel ar fi fost anulate/concediate/arestate.
Asta ar fi fost dacă era ucis vreunul din idolii revoluționari ai stîngii. Cum au reacționat bestiile albe, după asasinarea lui Charlie Kirk? Cu adunări de veghe, slujbe memoriale și coroane de flori. Groaznic! Tipic nazist!