Melodia „Avem o țară”, interpretată de corul Tronos Junior, la Catedrala Națională nu este o compoziție și nu îi aparține poetului Radu Gyr.
Informația a fost făcută publică de Patriarhia Română, după ce unii au acuzat faptul că la noul lăcaș al Bisericii ar fi cântat „muzică legionară”, pe motiv că versurile melodiei respective i-ar fi aparținut poetului Radu Gyr, fost membru al Mișcării Legionare.
„La acest eveniment, petrecut cu ocazia Zilei Clerului Militar și în prezența reprezentanților Armatei Române, grupul Tronos Junior a interpretat o cântare care are la bază textul poeziei „Avem o țară”, atribuită în ultimii ani, în mod total eronat, lui Radu Gyr.
Facem precizarea că textul poeziei care a stat la baza interpretării amintite nu promovează în niciun fel elemente ale vreunei doctrine politice totalitare. Prin urmare, contextul redării cântecului exclude orice interpretare tendențioasă”, se precizează în comunicatul Patriarhiei Române.
Versurile îi aparțin unei monahii de la mănăstirea Diaconești.
De altfel, chiar versurile melodiei arată că nu ar fi putut fi compuse de Radu Gyr. Penultima strofă a cântecului vorbește despre sfinții care au trecut prin închisorile comuniste și de moaștele acestora.
