duminică, noiembrie 9, 2025

Victorie în ploaie! Steaua pleacă cu toate punctele de la Câmpulung Muscel

MedicalVictorie în ploaie! Steaua pleacă cu toate punctele de la Câmpulung Muscel

Steaua București a plecat cu toate punctele de la Câmpulung Muscel după o victorie la limită, obținută greu, pe un teren îmbibat cu apă și în fața unui adversar care a luptat până în ultimul minut.

Prima repriză a fost dominată de steliști, iar în minutul 13, mingea trimisă dintr-o lovitură liberă de la 30 metri e blocată, ricoșează în dreapta la Cimpoeșu care trage din prima și nimerește bara din stânga porții.

Steaua are altă ocazie importantă în minutul 18, Drăghici pătrunde spre poartă și șutează de la 17 metri, dar portarul gazdelor scoate de sub transversală.

În minutul 25, același Drăghici, cu spatele la poartă, din careul mare, îi pasează lui Nedelcu care urcă impetuos, acesta șutează bine, dar Mărgărit scoate din nou de sub transversală.

Atacurile Stelei se concretizează pe tabelă în minutul 29. Neobositul Drăghici intră din nou în careu, șutează, Mărgărit scoate în lateral, mingea ajunge la Răsdan care trimite o centrare pe jos în careul mic, iar golgheterul Chipirliu împinge mingea în plasă din cinci metri.

Fază incredibilă în minutul 62. Coșereanu centrează în careu, Pacionel degajează penibil, vertical, Frănculescu e primul la minge, dar balonul pare o bucată de săpun și îi alunecă din mănuși, mingea se duce spre poarta goală, Pacionel e primul dar nu e capabil să degajeze, doar trimite într-un fotbalist al gazdelor care șutează la colțul scurt, dar Frănculescu se repliase și reține în doi timpi.

Muscelenii încheie partida cu o altă ocazie importantă. Darius Ciurea primește un balon la 20 metri de poartă, își așează mingea pe șut și trimite o torpilă spre poartă, dar Frănculescu plonjează spectaculos și boxează.

Cu această victorie chinuită, Steaua o egalează la puncte pe FC Bihor și urcă pe locul trei, în condițiile în care AFC ASA Târgu Mureș nu a jucat. FC Câmpulung Muscel ocupă locul 21, penultimul, cu 8 puncte.

AFC Câmpulung Muscel Steaua București
Mărgărit
Grosu
Burnea
Gîsă
Brumă
Răuță
Coșereanu
Nistor
Purice
Negrean
Cocoș
Antrenor: Alecsandru Popovici
Frănculescu
Răsdan
Cimpoeșu
Lumbu
Ad. Ilie
Pacionel
Nedelcu (Adăscăliței 72)
Drăghici
Lascu (Popescu 72)
Roman
Chipirliu (Ruben 72)
Antrenor: Daniel Oprița

JENANT! Steaua se face de râs cu Dumbrăvița. Prima înfrângere pe teren propriu!

Articolul Victorie în ploaie! Steaua pleacă cu toate punctele de la Câmpulung Muscel apare prima dată în Goool.ro | Știri Fotbal, Știri Liga 1, Știri Liga 2.

Vezi si alte articole...