joi, noiembrie 20, 2025

Vremea continuă să se răcească. Frig, ninsori și condiții de polei în țară

ActualitateVremea continuă să se răcească. Frig, ninsori și condiții de polei în țară

Spre final de săptămână, vremea se va încălzi ușor în unele regiuni. Maximele se vor situa între 6 și 19 grade, iar minimele între 0 și 11 grade, mai ridicate pe litoral. Cerul va fi temporar noros, cu înnorări persistente în Oltenia, Muntenia și Moldova. Vor fi ploi slabe pe arii restrânse, iar în zona montană înaltă sunt posibile precipitații mixte, arată Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Prognoza pentru ziua de joi

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale, iar dimineața și noaptea, în sud și est, se va forma ceață, trecător asociată cu burniță.

În București, cerul va fi mai mult noros, cu ceață dimineața și noaptea și ploaie slabă trecătoare. Temperatura maximă va fi în jur de 11 grade, iar minima de 6–7 grade.

Cum va fi vremea vineri

Vremea va fi caldă pentru această perioadă, mai ales în sud-est, vest și centru. Maximele vor fi între 7–20 grade, iar minimele între 3 și 13 grade, cele mai ridicate pe litoral. Cerul va avea înnorări, iar ploile vor fi pe arii extinse în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și Oltenia, și local în Moldova și vestul Munteniei.

Vor fi averse, descărcări electrice și cantități de apă între 20–30 l/mp în anumite zone. Noaptea, pe crestele montane, se vor semnala precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în munți și sud-est.

În București, temperaturile vor fi peste normal pentru sfârșitul lunii, cu maxime de 14–16 grade și minime de 7–9 grade. Cerul va fi temporar noros, cu posibilitate de averse, iar dimineața și noaptea va fi ceață.

Prima zi de weekend aduce vreme caldă

Vremea se menține caldă în centru și sud, chiar deosebit de caldă în sud-est, dar se va răci în vest și nord-est. Vor fi înnorări și ploi temporare în cea mai mare parte a țării, cu excepția sud-estului, unde cerul va fi mai variabil.

Local se vor semnala averse și descărcări electrice, iar cantitățile de apă vor fi însemnate. În zonele montane înalte, în nordul Moldovei și posibil în vest și nord-vest vor fi precipitații mixte și condiții de polei. Maximele vor fi între 3 și 22 de grade, iar minimele între 0 și 12 grade.

În București, vremea va fi caldă pentru perioada respectivă, cu maxime de 15–17 grade și minime de 7–8 grade. Dimineața va fi ceață și nebulozitate stratiformă, apoi cerul se va degaja, iar spre seară și noapte se vor înregistra înnorări și ploi temporare.

Prognoza pentru pentru ziua de duminică

Vremea se va răci, valorile termice apropiindu-se de mediile climatologice normale pentru această perioadă. În Dobrogea și estul Munteniei se vor menține temperaturi peste mediile specifice.

În regiunile intracarpatice va fi nebulozitate persistentă și local precipitații mixte (ploaie, lapoviță și ninsoare). În restul țării, cerul va fi temporar noros, iar în prima parte a zilei se vor semnala ploi slabe izolate. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană.

Maximele se vor încadra între 4 și 14 grade, iar minimele între -4 și 7 grade. La București, temperatura maximă va fi de 10–11 grade, iar minima de 2–3 grade. Cerul va fi temporar noros, cu ploi slabe în prima parte a zilei, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Vezi si alte articole...