marți, noiembrie 25, 2025

Yuno Clinic – centru de referință EASO și pionier în elaborarea Ghidului de management al obezității la copii și adolescenți

MedicalYuno Clinic – centru de referință EASO și pionier în elaborarea Ghidului de management al obezității la copii și adolescenți

Prima clinică privată din România acreditată de EASO și validată științific la nivel european

Echipa Yuno Clinic marchează o premieră medicală națională prin realizarea primului ghid intern de management al obezității la copii și adolescenți, un document științific interdisciplinar care a fost acceptat pentru prezentare la Congresul EASO 2025 de la Malaga, Spania. Validarea ghidului de către una dintre cele mai prestigioase organizații medicale europene reprezintă o confirmare a excelenței profesionale și a viziunii moderne în abordarea integrată a afecțiunilor metabolice din segmentul pediatric.

Yuno Clinic este prima clinică privată de pediatrie din România acreditată de EASO (European Association for the Study of Obesity), iar astfel își consolidează statutul de lider în domeniul prevenirii și tratamentului obezității pediatrice. Această recunoaștere internațională confirmă angajamentul clinicii din București pentru aplicarea standardelor medicale europene în România și pentru dezvoltarea unor instrumente practice dedicate sănătății copiilor și adolescenților.

Un protocol interdisciplinar adaptat realității din România

Ghidul a fost elaborat printr-o colaborare complexă între specialiștii clinicii: medic pediatru, endocrinolog pediatru, psihiatru, psiholog, dietetician licențiat, cardiolog și gastroenterolog pediatru. Fiecare contribuție a fost esențială pentru crearea unui protocol coerent și ușor de aplicat, care le asigură pacienților un parcurs terapeutic sigur, personalizat și eficient.

„Obezitatea în segmentul pediatric este o problemă medicală complexă ce nu poate fi tratată de un singur specialist. Echipa multidisciplinară devine esențială în tratarea obezității. De aceea am creat un protocol interdisciplinar, coerent și adaptat realității din România, care să ofere pacienților și familiilor un cadru medical sigur și cu rezultate pe termen lung. Validarea la nivel european a acestui protocol confirmă că ne îndreptăm toate eforturile în direcția corectă.” – Dr. Bogdan Pascu, medic pediatru și coordonator al echipei Yuno Clinic.

Documentul abordează evaluarea medicală completă, monitorizarea nutrițională și suportul psihologic al familiei, cu accent pe educația alimentară și prevenția pe termen lung. Obiectivul principal al echipei Yuno Clinic este ca acest ghid să contribuie, în timp, la standardizarea tratamentului obezității pediatrice la nivel național și să ofere o bază solidă pentru politicile de sănătate dedicate copiilor.

Jurnalul alimentar Yuno – un instrument educativ inovator

Ca extensie practică a ghidului, specialiștii clinicii au lansat Jurnalul alimentar Yuno, un instrument educativ unic în România. Acesta ajută copiii și părinții să înțeleagă impactul obiceiurilor zilnice asupra sănătății și transformă procesul terapeutic într-o experiență activă și colaborativă. Cu ajutorul acestui jurnal, pacienții pot urmări mesele, hidratarea, nivelul de mișcare și starea emoțională, iar echipa medicală poate ajusta recomandările în timp real, în funcție de evoluția fiecărui caz.

Despre Yuno Clinic

Yuno Clinic este o clinică medicală integrată, dedicată sănătății copiilor și adolescenților, cu o echipă multidisciplinară de specialiști în:

  • pediatrie;
  • endocrinologie pediatrică;
  • cardiologie pediatrică;
  • consiliere psihologică;
  • nutriție clinică și dietetică pediatrică;
  • gastroenterologie pediatrică;
  • genetică medicală;
  • neurologie pediatrică;
  • psihiatrie pediatrică;
  • psihoterapie;
  • servicii conexe.

 

Misiunea clinicii este de a promova un stil de viață sănătos, prevenția și tratamentul personalizat al afecțiunilor cronice pediatrice, printr-o abordare bazată pe știință, empatie și colaborare interdisciplinară.

Pentru detalii despre ghidul Yuno și jurnalul alimentar, vizitați www.yunoclinic.ro sau discutați cu echipa pe mail (contact@yunoclinic.ro), la numerele de telefon disponibile (+40 722 620 223, +40 374 089 993) sau direct la sediul clinicii din str. Icoanei, nr. 96A Sector 2, București.

Vezi si alte articole...