miercuri, noiembrie 26, 2025

O nouă stație STB pe Bulevardul Metalurgiei: liniile 232 și 241 vor opri la „Nehoiu” începând de mâine

Din OrasO nouă stație STB pe Bulevardul Metalurgiei: liniile 232 și 241 vor opri la „Nehoiu” începând de mâine

Societatea de Transport București (STB) anunță că, începând de marți, 25 noiembrie 2025, autobuzele liniilor 232 și 241 vor opri în noua stație „Nehoiu”, situată pe Bulevardul Metalurgiei, pe ambele sensuri de circulație.

STB precizează că înființarea stației a fost posibilă datorită amenajărilor realizate în teren, inclusiv platforme pentru călători și indicatoare rutiere „Stație autobuz”.

De asemenea, pentru a optimiza circulația în zona Piața Sudului, autobuzele liniei 232 vor circula pe carosabil după efectuarea stației „Huși”, la peronul de tramvaie. Stația „Piața Sudului” va fi utilizată la trotuar, pe sensul spre capătul de linie „Arcade Berceni”, comun cu linia N106.

Panouri digitale în stații: informații în timp real pentru călători

STB continuă procesul de digitalizare și a instalat primele panouri inteligente în mai multe stații din București. Aceste afișaje oferă călătorilor informații în timp real despre sosirea vehiculelor, precum și date utile despre transportul public și alte informații de interes public.

Andrei Dinculescu-Bighea, director general STB SA, declară:

„Nu vorbim despre intenții, ci despre lucruri implementate. Călătorii pot vedea deja în timp real când ajunge următorul vehicul în zona respectivă. Instalarea panourilor reprezintă un pas esențial în modernizarea serviciilor și îmbunătățirea experienței de călătorie.”

Ce informații oferă panourile inteligente

Timpul real de sosire al vehiculelor:

  • Minutele până la sosirea vehiculului și dotările pentru persoanele cu dizabilități;

  • Pictograma similară semnului „WiFi” indică faptul că timpul afișat este dinamic (în timp real). În lipsa acestei pictograme, este afișat timpul programat.

Informații de utilitate publică:

  • Ora exactă și temperatura din Capitală

Mesaje informative STB:

  • Tarife, moduri de validare și alte informații utile pentru călători

Vezi si alte articole...