Consumul în România s-a prăbușit, iar în octombrie a înregistrat o scădere cu 4,6%. Scăderea pe segmentul alimentar este chiar mai mare, de 7%. Economistul Radu Georgescu avertizează că România a intrat în aceeași spirală ca Venezuela, unde inflația e de 200%.
„Guvernul României a reușit un miracol.
A reușit ce părea imposibil.
Ceva ce nu a reușit nici măcar frica de războiul din Ucraina.
Nici măcar anularea alegerilor.Nici măcar bau-baul că România va fi trecută la junk.
Doamnelor, Domnilor și Domnișoarelor, Guvernul României a reușit să scadă accelerat consumul în România!!
Azi s-a publicat consumul pe octombrie 2025.
În octombrie 2025 consumul a scăzut cu 4,6% față de octombrie 2024!!!
La alimente scăderea este și mai mare, 7%!!!
Scăderea consumului accelerează.
În august și septembrie consumul scăzuse cu 2%.
În ultimii 14 ani o singură dată a scăzut consumul în România:
în aprilie 2020, când a fost stare de urgență din cauza COVID, iar economia s-a închis.
Acum nu este nicio stare de urgență.
Este doar efectul Pachetului 1 de măsuri economice impuse de Guvern în august 2025.
Dar stai, că nu este tot.
Nu a scăzut doar consumul.
A scăzut și producția industrială.
Guvernul a reușit un efect de domino.
Au crescut taxele.
Din această cauză a scăzut consumul (o spun și Carrefour, și Ahold Delhaize, proprietarul Profi și Mega, în situațiile financiare pe trimestrul 3 2025).
Din cauza consumului a scăzut producția.
Din aceste cauze activitatea economică s-a redus și firmele au început să dea oameni afară.
Deși avem o scădere accentuată a economiei, Guvernul se laudă într-un mod cinic.
Se laudă că au crescut încasările de TVA în octombrie.Păi este logic că au crescut încasările din TVA.
Au crescut toate prețurile: alimente, energie etc.
Deci a crescut baza la care se aplică TVA-ul.
Se numește inflație.
Poate Guvernul nu știe
dar scopul unui guvern nu este să încaseze mai multe taxe.
Scopul unui guvern este să ajute mediul privat să se dezvolte, iar mediul privat să crească economia.
Dacă economia merge mai bine, Guvernul va încasa mai multe taxe.
Este cinic să te lauzi cu creșteri de încasări TVA când România are cea mai mare inflație din Europa, iar economia se prăbușește.
În acest ritm, Guvernul României va lua modelul Venezuelei.
În Venezuela inflația este de 200%, iar încasările din TVA cresc cu 100%.
Probabil și în Venezuela Guvernul se laudă cu încasările record din TVA.
Dar oamenii sărăcesc accelerat din cauza inflației, iar economia se prăbușește.
Paradoxal, am văzut oameni care se bucură că au crescut încasările din TVA.
Aceștia ori nu au noțiuni elementare de economie, ori sunt masochiști.
Adică ori nu înțeleg că TVA-ul îl plătesc ei și că atunci când este inflație mare, automat statul încasează mai mulți bani de la ei, ori le place durerea.
Concluzii
Economia se prăbușește în urma deciziilor de creșteri de taxe din august.
Pentru 2026 trebuie să ne pregătim financiar și mental.
