miercuri, decembrie 31, 2025

Economistul Radu Georgescu: În anul 2026, nici Chuck Norris nu cred că va mai putea să țină cursul leu – euro. Va pica ultimul bastion economic în România

MedicalEconomistul Radu Georgescu: În anul 2026, nici Chuck Norris nu cred că va mai putea să țină cursul leu – euro. Va pica ultimul bastion economic în România

Economistul Radu Georgescu anticipează o creștere a cursului euro la peste 6 lei. El spune că este ultimul bastion economic ce va pica în România.

„Sunt oameni care mă întreabă: „Radu, cum merge economia României? Crește sau scade?”

Depinde în ce măsori.

Dacă măsori în lei, probabil economia crește.

Dar leii sunt printați fără număr de statul român (Guvern și BNR).

Dacă măsori în ceva care nu se poate printa de Guvernul României sau BNR, îți dai seama că economia scade.

De exemplu, dacă măsori în euro, economia în 2025 a scăzut cu 2%.

Astăzi, 30 decembrie 2025, cursul euro este 5,09 lei.

Cursul la 1 ianuarie 2025 era 4,97 lei.

Adică euro a crescut cu 2,5% în 2025.

Guvernul spune că în 2025 vom avea creștere economică de 0,6%, dar măsurat în lei.

Dacă faci calculul pe euro, vom avea scădere economică de 2%.

Dacă facem calcul în ceva care produce planeta Pământ, diferența este și mai mare.

Dacă facem comparația în etalon aur, economia a scăzut cu 70% în 2025.

Dacă facem comparația în etalon argint, scăderea este și mai mare.

Pentru 2026, cursul euro devine misiune imposibilă.

Cursul este singurul bastion economic care mai rezistă în România.

Pe rând au căzut toate bastioanele economice: inflație, deficit bugetar, deficit comercial, deficit de cont curent.Pentru acești indicatori economici, în decembrie 2025 România stă cel mai prost din Europa.

În 2026 nici Chuck Norris nu cred că va mai putea să țină cursul euro.

Un euro va ajunge să coste 6 lei, conform lui Radu Georgescu

 

Sunt 3 motive economice pe care le-am explicat de mai multe ori:

  • În 2025 România are un deficit de cont curent mai mare decât în 2024. Pe românește, în 2025 au ieșit peste 30 miliarde euro din România pe relația import-export, în condițiile în care în 2024 România avea deja cel mai mare deficit de cont curent din Europa.
  • În semestrul 2, 2025, în România a intrat cea mai mică sumă netă de fonduri europene din ultimii 10 ani.
  • UE a dat un ultimatum Guvernului ca în 2026 să reducă deficitul bugetar. Deci Guvernul nu va mai putea împrumuta euro „fără număr” de la bănci străine.

Sunt curios, tu cât crezi că va fi cursul peste 1 an, 30 decembrie 2026?

Având în vedere informațiile economice de mai sus, eu cred că euro va fi peste 6 lei și va pica și ultimul bastion economic“

Vezi si alte articole...