vineri, februarie 27, 2026

Cele mai scumpe apartamente noi din România sunt în București. Cât costă?

MedicalCele mai scumpe apartamente noi din România sunt în București. Cât costă?

Apartamentele noi din Sectoarele 1 și 2 din București se vând cu cele mai mari prețuri din țară, chiar dacă cea mai scumpă piață imobiliară este considerată cea din Cluj-Napoca, reiese dintr-o analiză imobiliare.ro.

Apartamentele noi din București sunt scoase la vânzare, în medie, cu aproape 2.500 euro/mp util, dar costurile de achiziție variază, însă, semnificativ în funcție de cartierul unde sunt localizate.

În zone precum Dorobanți, Herăstrău sau Floreasca, astfel de proprietăți sunt scoase la vânzare cu prețuri ce pornesc de 4.800-5.000 euro/mp util și ajung până la 13.000 euro/mp util, potrivit datelor Imobiliare.ro.

Astfel, în Sectorul 1 media prețurilor apartamentelor noi este de 4.192 euro/mp, în Sectorul 2 de 3.767 euro/mp, în Sectorul 3 de 2.484 euro/mp, în Sectorul 4 de 2.142 euro/mp, în Sectorul 5 de 2.044 euro/mp și în Sectorul 6 ajunge. la 2.387 euro/mp.

Spre comparație, prețul mediu solicitat pentru apartamentele noi din Cluj-Napoca este 3.300 euro/mp util. Cele mai scumpe dintre acestea pot fi găsite în proiecte di Sopor, Între Lacuri, Mărăști, Plopilor sau Iris, dar prețurile solicitate nu depășesc 4.000 euro/mp util. 

În ultimul an, prețul mediu solicitat pentru apartamentele noi din București a crescut cu 22%, potrivit Indicelui Imobiliare.ro. La Cluj-Napoca, în schimb, apartamentele noi s-au scumpit în același interval de timp cu 6%.

Unde sunt disponibile cele mai multe apartamente noi în București

Cele mai multe apartamente noi scoase la vânzare sunt disponibile în proiecte rezidențiale situate în Sectorul 2, aproximativ 2.000 de unități. Sectorul a înregistrat într-un an cea mai mare creștere a numărului de apartamente noi la vânzare, un plus de 7%.

Pe următoarele locuri se află Sectoarele 1 și 3, cu 1.438 de unități, respectiv cu 1.168 de unități noi la vânzare în trimestrul IV 2025. În aceste sectoare a fost înregistrată cea mai mare scădere a ofertei într-un an, cu 14%-16%.

Astfel, în Sectorul 1 oferta este de 1.438 apartamente noi, în Sectorul 2 – 2.007 apartamente noi, în Sectorul 3 – 1.168 apartamente noi, în Sectorul 4 – 973 apartamente noi, în Sectorul 5 – 675 unități noi și în Sectorul 6 – 1.012 apartamente noi.

Articolul Cele mai scumpe apartamente noi din România sunt în București. Cât costă? a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business

Vezi si alte articole...