miercuri, martie 4, 2026

Gianina Crăciun, Supertree & Adeco Advisory: 2026, anul zero al fiscalității în România

ImobiliareGianina Crăciun, Supertree & Adeco Advisory: 2026, anul zero al fiscalității în România

Anul 2026 aduce o schimbare importantă pentru mediul de afaceri din România. Nu este vorba doar despre modificări de taxe, ci despre o nouă abordare: mai mult control, mai multă disciplină financiară și mai multă atenție la structura firmei. În acest context, companiile nu vor mai fi analizate doar după cifra de afaceri, ci și după nivelul capitalurilor proprii, stabilitatea financiară și modul în care sunt gestionate resursele.

„2026 nu este doar un an al modificărilor fiscale. Este un punct de resetare pentru antreprenori. Diferența nu va mai fi făcută doar de nivelul taxelor, ci de modul în care este construită și gestionată structura companiei”, afirmă Gianina Crăciun, antreprenor și consultant financiar și juridic cu peste 15 ani de experiență în susținerea afacerilor, fondatoare Supertree și Managing Partner Adeco Advisory.

În cadrul comunității Supertree, care reunește antreprenori și companii ce activează inclusiv în spații de birouri flexibile, se observă deja o schimbare de mentalitate: tot mai multe firme își regândesc structura costurilor, renunță la cheltuieli fixe mari și caută soluții flexibile pentru a-și păstra lichiditatea și stabilitatea financiară.

De ce 2026 poate fi considerat anul zero al fiscalității în România

Potrivit specialistului, anul viitor marchează o schimbare de paradigmă în mediul antreprenorial:

  • trecem de la un sistem permisiv la unul orientat pe control și disciplină financiară
  • indicatorii contabili precum activul net, capitalurile proprii și dividendele devin esențiali pentru structura companiei
  • optimizările fiscale agresive devin costisitoare, capitalurile negative pot bloca dividendele, iar microîntreprinderea nu mai este o soluție universală
  • digitalizarea fiscală elimină zona gri
  • planificarea devine obligatorie: decizii lunare sau trimestriale privind fiscalitatea, structura juridică, profitul și capitalizarea
  • diferența dintre antreprenori va fi făcută de abordare: cei care gestionează doar taxe versus cei care gestionează sisteme și profitabilitate pe termen lung 

2026 va penaliza lipsa de structură, nu cifra de afaceri

Mesajul central transmis de Gianina Crăciun este că anul 2026 nu va penaliza neapărat dimensiunea businessului, ci lipsa unei structuri solide.

Consultantul atrage atenția asupra unei practici frecvente în mediul antreprenorial românesc: retragerea constantă a banilor din firmă fără o strategie de capitalizare.

„Nu este vorba doar despre nivelul taxelor, ci și despre importanța unei structuri coerente în firmă. În 2026, accentul se va pune tot mai mult pe stabilitatea financiară și pe modul în care este organizată compania, nu doar pe cifra de afaceri. Este recomandat ca antreprenorii să analizeze cu mai multă atenție modul în care își gestionează resursele și să evite retragerile de fonduri fără o justificare clară. În anumite situații, activul net contabil poate ajunge sub 50% din capitalul social, iar multe companii din România funcționează cu un capital social minim, ceea ce le poate face mai vulnerabile din punct de vedere financiar”, adaugă consultantul financiar, Gianina Crăciun.

În 2026, companiile trebuie privite și din perspectiva oportunităților de finanțare. O firmă bine capitalizată, cu indicatori financiari sănătoși și planificare clară, are șanse mai mari să obțină credite, investiții sau parteneriate strategice.

Cele 5 legi esențiale pentru antreprenori în 2026

Pentru a rămâne în zona de conformitate și a evita riscurile juridice și fiscale, antreprenorii trebuie să cunoască baza legislativă:

  1. Legea societăților nr. 31/1990
  2. Legea contabilității nr. 82/1991
  3. Codul fiscal – Legea nr. 227/2015
  4. Codul de procedură fiscală – Legea nr. 207/2015
  5. Codul muncii – Legea nr. 53/2003

Așadar, 2026 nu este doar un an al modificărilor fiscale, ci un test de maturitate pentru antreprenoriatul românesc. Într-un mediu mai strict și mai transparent, companiile care își consolidează structura financiară și juridică vor avea un avantaj competitiv clar, în timp ce lipsa de planificare și capitalizare poate deveni un risc major.

Supertree Workspaces & More

Supertree Workspaces & More un concept de coworking gândit ca un ecosistem complet de servicii, cu spații moderne, dotări premium și facilități pentru productivitate și colaborare. Comunitatea Supertree beneficiază de acces la consultanță de business, evenimente de networking, prânzuri tematice, masaje la birou și workshop-uri gratuite. Localizat strategic, aproape de zonele business din Capitală și de aeroport, spațiul se află în clădirea Globalworth BOC Tower, pe Str. George Constantinescu nr. 3, în Pipera, cu acces facil la stația de metrou și la principalele artere de business din nordul Capitalei.

Supertree a fost lansat în cadrul Adeco Advisory, companie de, din nevoia tot mai mare a clienților de management de criză, optimizare operațională, restructurare financiară și creștere sustenabilă.

Compania de consultanță ADECO Advisory, fondată în 2012 la București, oferă o soluție completă de soft-landing pentru companii internaționale care doresc să opereze în România în mai puțin de 30 de zile. Printr-o echipă multidisciplinară de experți, ADECO furnizează servicii integrate de strategie, fiscalitate, juridic, recrutare, relocare și dezvoltare de afaceri, contribuind la creșterea și stabilizarea partenerilor săi pe piețele locale și externe.

Vezi si alte articole...