duminică, noiembrie 10, 2024

Actrița Teatrului Bulandra din București, Valeria Ogășanu, a murit la vârsta de 76 de ani

Din OrasActrița Teatrului Bulandra din București, Valeria Ogășanu, a murit la vârsta de 76 de ani

Actrița Valeria Ogășanu, în vârstă de 76 de ani, actriță a Teatrului Bulandra din București, a încetat din viață duminică, 26 februarie 2023. Teatrul Bulandra a transmis vestea pe pagina sa de Facebook prin intermediul unui mesaj de condoleanțe:

Ne-a părăsit, azi, doamna Valeria Ogășanu. Actriță a Teatrului Bulandra din 1969, a interpretat peste 30 de roluri în spectacole importante ale teatrului, ultimul fiind rolul Kate, pe care l-a jucat alături de soțul său – Virgil Ogășanu – în spectacolul „Pe lacul auriu” de Ernest Thompson, regia Dinu Cernescu, în 2017.
Suntem, cu toții, alături de familia îndurerată. Dumnezeu să o odihnească în pace!
 

Valeria Ogășanu s-a născut în București pe 23 septembrie 1946 și a decedat la vârsta de 76 de ani, în data de 26 februarie 2023. Ea a fost căsătorită cu actorul Virgil Ogășanu, care are acum 82 de ani. În 1969, Valeria Ogășanu a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie, iar un an mai devreme a jucat în primul ei rol în filmul „Vin cicliștii”. În afară de acesta, Valeria Ogășanu a apărut și în filme precum „Frații Jderi”, „Fram”, „Brigada Diverse intră în acțiune” și „Trandafirul galben”. În cei peste 40 de ani de căsătorie cu Virgil Ogășanu, au avut împreună un fiu, Mihai Ogășanu.

Lumea teatrului și a filmului românesc este îndurerată de pierderea regretatei actrițe Valeria Ogășanu. Ministerul Culturii transmite sincere condoleanțe familiei și prietenilor acesteia în aceste momente dificile. Valeria Ogășanu a lăsat o amprentă puternică în cultura română prin talentul și pasiunea sa pentru artă, iar moartea sa lasă un gol imens în lumea artistică:

O veste dureroasă pentru scena teatrului românesc… Frumoasa și talentata actriță de film și teatru, Valeria Ogășanu, s-a stins din viață la vârsta de 76 de ani.

Ne-o amintim cu drag din filme precum „Frații Jderi”, „Fram” sau „Trandafirul galben”, dar și din spectacolele de pe scena teatrului „Bulandra” din București.

Sincere condoleanțe, putere și pace în suflet familiei și tuturor celor apropiați! Drum lin, în lumină! 🙏

Vezi si alte articole...