vineri, iulie 26, 2024

Al doilea tren Alstom circulă pe căile ferate din România

EconomieAl doilea tren Alstom circulă pe căile ferate din România

Al doilea tren Coradia Stream, din cele 37 cumpărate de statul român de la Alstom, care sosește în România. Acesta a fost transportat până la Episcopia Bihor de către operatorul LTE Hungária Kft.

”Altă livrare finalizată. Astăzi am transportat de la Sturovo (oraș din Slovacia – n.r.) trenul Alstom pentru ARF până la Episcopia Bihor. Destinația finală: primul depozit dedicat serviciilor de mentenanță și testare a trenurilor elecrice al Alstom din Grivița (București – n.r.)”, se arată pe pagina de Facebook a LTE Hungaria Kft.

Vezi și România așteaptă primul tren electric inter-regional produs de Alstom în Polonia

Primul tren Coradia Stream a ajuns anul trecut în România

Primul tren electric Alstom Coradia Stream (rama 002 – n.r.) din lotul de 37 rame electrice inter-regionale de lung parcurs contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a sosit pe 4 decembrie 2023 în Gara de Nord, intrând prima dată în teste, deoarece acest model de tren nu a mai circulat în România.

După parcurgerea acestor etape, primele trenuri vor circula pe rutele Bucureşti – Braşov şi Bucureşti – Constanţa.

Cele 37 de rame electrice inter-regionale (RE-IR) Coradia Stream vor conecta Bucureştiul cu principalele centre urbane ale ţării. De asemenea, vor facilita şi conexiunile inter-regionale, contribuind la asigurarea mobilităţii, scăderea timpilor de călătorie şi îmbunătăţirea nivelului general al serviciilor publice prestate pentru transportul public pe calea ferată.

Rutele ce vor fi deservite de ramele electrice de lung parcurs sunt:

Bucureşti Nord – Constanţa, Bucureşti Nord – Braşov – Arad – Timişoara, Bucureşti Nord – Braşov – Cluj, Bucureşti Nord – Braşov – Deda – Cluj, Bucureşti Nord – Braşov, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Galaţi, Bucureşti Nord – Craiova – Târgu Jiu – Petroşani – Simeria, Bucureşti Nord – Craiova – Timişoara – Arad, Cluj – Timişoara, Cluj – Suceava – Iaşi.

Valoarea totală a contractului pentru achiziţia celor 37 de unităţi electrice multiple şi serviciile de mentenanţă aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la un total de 2,42 de miliarde de lei, fără TVA.

Finanţarea proiectului este asigurată din fonduri europene nerambursabile şi de la bugetul de stat.

Vezi si alte articole...