miercuri, mai 29, 2024

Alegeri 2024. Cine are dreptul să voteze la urna specială

MedicalAlegeri 2024. Cine are dreptul să voteze la urna specială

Alegeri 2024. Biroul Electoral Central a stabilit, vineri, măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând, între altele, că în secţiile de votare din străinătate nu se utilizează această urnă.

Alegeri 2024. Alegătorii netransportabili – care nu se pot deplasa din cauză de boală, invaliditate, internaţi într-o unitate sanitară, într-un cămin pentru persoane vârstnice sau alte aşezăminte sociale, persoanele reţinute, arestate preventiv, în arest la domiciliu şi aflate în închisoare, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale – vor putea depune o cerere pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale pentru alegerile europarlamentare şi locale, prevede hotărârea BEC.

Alegeri 2024. Cine are dreptul să voteze la urna specială

În secţiile de votare din ţară se utilizează o singură urnă specială, în care vor fi introduse atât buletinele de vot pentru alegerile europarlamentare, cât şi pentru alegerile locale, iar în secţiile de votare din străinătate nu se utilizează urna de vot specială.

Alegeri 2024. La alegerile europarlamentare, alegătorul netransportabil care se află în localitatea de domiciliu sau de reşedinţă îşi poate exercita dreptul de vot prin intermediul urnei speciale la secţia de votare la care este arondat, după domiciliu sau reşedinţă, după caz, iar votarea se face pe baza unui extras de pe lista electorală suplimentară.

Persoanele înscrise în extrasul de pe lista electorală suplimentară trebuie să fie radiate din celelalte liste existente la secţie.

În cazul în care alegătorul netransportabil se află în altă localitate decât cea de domiciliu sau de reşedinţă îşi poate exercita dreptul de vot prin intermediul urnei speciale la cea mai apropiată secţie de votare de locul unde se află.

La alegerile locale, alegătorul netransportabil care se află în localitatea de domiciliu îşi poate exercita dreptul de vot prin intermediul urnei speciale la secţia de votare la care este arondat după domiciliu, iar votarea se face numai pe baza unui extras întocmit personal de preşedintele biroului electoral de pe lista electorală permanentă.

Cel care se află în localitatea de reşedinţă îşi poate exercita dreptul de vot prin intermediul urnei speciale la secţia de votare la care este arondată adresa de reşedinţă, dacă şi-a stabilit reşedinţa anterior datei de 11 aprilie 2024. Alegătorul netransportabil este radiat din lista electorală permanentă existentă la secţia de votare din ţară în a cărei rază domiciliază, la solicitarea preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, transmisă prin Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal.

Dacă alegătorul nu este înscris în lista electorală permanentă în condiţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 115/2015, alegătorul netransportabil îşi va putea exercita dreptul de vot pe baza unui extras de pe lista electorală suplimentară.

Alegeri 2024. La alegerile locale, alegătorul netransportabil care se află în localitatea de reşedinţă nu îşi poate exercita dreptul de vot prin intermediul urnei speciale dacă şi-a stabilit reşedinţa începând cu data de 11 aprilie 2024, potrivit Agerpres.

Aceste dispoziţii se vor aplica în mod corespunzător şi alegătorilor cu domiciliul în străinătate şi cu reşedinţa în ţară, precum şi cetăţenilor Uniunii Europene cu drept de vot care au domiciliul sau reşedinţa în România.

Actul de identitate face dovada identităţii, a cetăţeniei, a adresei de domiciliu şi/sau a adresei de reşedinţă. În plus, proba reşedinţei se poate face şi cu dovada de reşedinţă înscrisă pe un document care va însoţi cartea de identitate simplă, cartea electronică de identitate şi cartea de identitate provizorie.

Cererile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale pot fi depuse prin mijloace electronice şi fizic, prin intermediul oricărei persoane. Acestea trebuie să fie datate şi semnate olograf de către alegătorul care solicită urna specială şi vor cuprinde, în mod obligatoriu: numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa, conform menţiunilor din actul de identitate ori dovada de reşedinţă, după caz, adresa imobilului unde se solicită deplasarea urnei speciale, seria şi numărul actului de identitate, numărul de telefon, precum şi scrutinul/scrutinele la care se va exercita dreptul de vot. Vor fi însoţite de copii ale oricărui act din care rezultă situaţia de fapt care califică alegătorul drept alegător netransportabil, conţinutul înscrisurilor să cuprindă în mod expres sintagma „persoană netransportabilă”. Nu este obligatorie prezentarea unei adeverinţe medicale eliberată de medicul de familie al alegătorului.

Cererile pot fi depuse la biroul electoral al secţiei de votare competent inclusiv în ziua votării, fiind recomandat ca depunerea cererilor în preziua votării să se realizeze în intervalul orar 18,00 – 19,00, iar în ziua votării mai devreme de ora 14,00, pentru ca biroul electoral al secţiei de votare să aibă timpul necesar pentru a asigura procesarea cererilor, deplasarea echipei care însoţeşte urna specială, votarea şi returnarea la secţia de votare a respectivei echipe anterior orei 22,00.

Prin excepţie, aceste cereri şi actele necesare pot fi depuse, prin intermediul oricărei persoane sau prin email, la biroul electoral de circumscripţie comunală, orăşenească, municipală sau de sector al municipiului Bucureşti, după caz, în perioada 27 mai – 7 iunie 2024.

În cazul în care alegătorul netransportabil nu îşi poate exercita dreptul de vot pentru unul dintre cele două tipuri de alegeri la o secţie de votare din aria de competenţă teritorială a respectivului birou electoral de circumscripţie, personalul tehnic auxiliar al biroului electoral informează de îndată alegătorul cu privire la acest fapt.

Totodată, conducătorii unităţilor sanitare publice sau private, ai căminelor pentru persoane vârstnice, ai altor asemenea aşezăminte sociale publice sau private, ai penitenciarelor şi ai locurilor de deţinere sunt obligaţi să aducă la cunoştinţa alegătorilor internaţi/cazaţi în unităţile respective sau celor deţinuţi faptul că pot vota prin intermediul urnei speciale în măsura în care solicită această modalitate de vot, cu suficient timp înainte de ziua votării, dar nu mai târziu de data de 8 iunie 2024. Aceştia îi vor asista pe alegătorii netransportabili plasaţi în responsabilitatea acestora să întocmească cererile de vot cu urna specială şi să realizeze copiile pe documentele necesare şi să depună documentele fizic sau prin email la biroul electoral de circumscripţie comunală, orăşenească, municipală sau de sector al municipiului Bucureşti.

Dacă biroul electoral de circumscripţie constată că la o secţie de votare sunt depuse mai mult de 100 de cereri de vot prin intermediul urnei speciale, cererile pot fi repartizate mai multor secţii de votare în raza teritorială a cărora se află alegătorii netransportabili.

În cazul deţinuţilor, directorul penitenciarului sau al locului de detenţie, după caz, eliberează temporar acestora, numai pentru exercitarea dreptului de vot, actul sau documentul de identitate aflat în dosarul individual.

În ziua votării, 9 iunie 2024, conducătorii acestor instituţii vor permite accesul echipei biroului electoral al secţiei de votare care se deplasează cu urna specială şi personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne care însoţeşte echipa, în vederea exercitării dreptului de vot, „operaţiune ce va avea loc într-un spaţiu anume amenajat pentru votare, care trebuie să beneficieze de dotări minime pentru asigurarea secretului şi solemnităţii votului”, se mai arată în hotărârea Biroului Electoral Central.

Vezi si alte articole...