vineri, aprilie 19, 2024

Anamaria Prodan a petrecut cu Viorel Cataramă la un restaurant din Capitală, înainte să anunțe despărțirea de Flavius Nedelea

Din OrasAnamaria Prodan a petrecut cu Viorel Cataramă la un restaurant din Capitală, înainte să anunțe despărțirea de Flavius Nedelea

Anamaria Prodan a anunțat recent despărțirea de Flavius Nedelea, însă cu câteva zile înainte a petrecut alături de Viorel Cataramă într-un local de lux din Capitală. Cine a mai fost alături de impresară.

Anamaria Prodan și Flavius Nedelea au fost împreună aproximativ un an, însă despre povestea lor de dragoste s-a aflat în urmă cu câteva săptămâni. Impresara și omul de afaceri au anunțat zilele trecute, pe rețelele de socializare, că s-au despărțit și că vor continuă să aibă o frumoasă relație de prietenie.

Chiar cu câteva zile înainte de anunțul despărțirii, Anamaria Prodan a petrecut într-un restaurant din Capitală alături de mai mulți prieteni printre care s-a aflat și Viorel Cataramă. Impresara s-a fotografiat alături de omul de afaceri, iar imaginea a ajuns pe Instagram. La restaurant, Anamaria Prodan a fost însoțită și de fiul ei, Laurențiu Reghecampf jr.

„Fiecare să se străduiască să calce pe urmele celor dintâi, nu atât pentru a-i urma pe ei, cât pentru a se depăși pe sine”, este mesajul care apare la fotografia cu Anamaria Prodan și Viorel Cataramă.

După despărțirea de Flavius Nedelea, Anamaria Prodan e înconjurată de prieteni

Impresara nu suferă deloc după despărțirea prin care a trecut recent. Anamaria Prodan s-a fotografiat alături de Cătălin Botezatu, bunul ei prieten. După ce a rămas din nou singură, vedeta este mereu înconjurată de prietenii ei, care o ajută să treacă peste orice dezamăgire în dragoste.

Anamaria Prodan și Flavius Nedelea s-au despărțit

Impresara și omul de afaceri au postat un mesaj pe rețelele de socializare, unde au anunțat că despărțirea a fost de comun acord.

„Flavius este un om minunat. Este un romantic desăvârșit, un bărbat care știe să aprecieze o femeie și o face să se simtă icoana vieții lui. Călătoria noastră prin viață în doi a luat sfârșit, dar vom rămâne suflet lângă suflet pentru încă un milion de vieți.

Îți mulțumesc pentru momentele superbe pe care mi le-ai oferit și îți doresc toată fericirea din Univers! Ești un exemplu demn de urmat ca bărbat și ca om! Sunt mândră de tine și de tot ce ai realizat în viața asta. Am să te prețuiesc ca prieten drag pentru totdeauna”.

„Este o femeie unică din orice punct de vedere”

La rândul său, Flavius Nedelea a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care spune aceleași cuvinte frumoase despre fosta lui iubită. Relația lor a durat aproximativ un an.

„Anamaria Prodan este un om minunat. Este o femeie care face orice bărbat să se simtă cel mai important din Univers. Este o femeie unică din orice punct de vedere. Sunt mândru că am câștigat o prietenă pe viață. Călătoria noastră în doi a luat sfârșit, dar vom rămâne suflet lângă suflet pentru încă un milion de vieți. Îți mulțumesc pentru momentele superbe pe care mi le-ai oferit și îți doresc toată fericirea din Univers. Ești un exemplu demn de urmat ca femeie și ca om! Sunt mândru de tine și de tot ce ai realizat în viața asta. Am să te prețuiesc ca prieten drag pentru totdeauna!”.

Vezi si alte articole...