vineri, iulie 26, 2024

Au început lucrările la Banca de Țesut din interiorul Spitalului Colentina

Din OrasAu început lucrările la Banca de Țesut din interiorul Spitalului Colentina

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat pe conturile sale de Facebook și TikTok începerea lucrărilor la o bancă de ţesut în interiorul Spitalului Colentina.

„Am început lucrările la Banca de Țesut din interiorul Spitalului Colentina, un proiect extrem de important pentru tot sistemul medical din România. Existența acestei bănci înseamnă o creştere a capacității de stocare şi de prelucrare pentru mai multe specialități”.

Primarul general al Capitalei a menționat că banca de țesut care se construiește în interiorul Spitalului Colentina va fi finalizată până la sfârșitul acestui an, iar echiparea acesteia va începe în anul următor.

„Toate țesuturile care pot fi prelevate – os, tendon, cornee, piele, vor fi aduse și depozitate aici, urmând a fi folosite de medici. Totodată, va exista şi o maşină de transport. Sunt optimist că spre finalul acestui an vom avea încheiată întreaga construcție, astfel încât de la începutul anului viitor să începem echiparea ei”.

În vara anului trecut, reprezentanții Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale Bucureşti au explicat pentru News.ro că lucrările la noua Bancă de Țesuturi de la Spitalul Clinic Colentina erau estimate să dureze 9 luni. Dr. Andrei Nica, medicul șef al băncii de țesuturi existente la această unitate medicală, a subliniat că noua bancă va fi un obiectiv de importanță strategică pentru România. La momentul respectiv, băncii de țesuturi de la Colentina depozita exclusiv țesuturi osteo-tendinoase (os-tendon).

Noua bancă va permite procesarea și stocarea unor țesuturi sau homogrefe care anterior nu puteau fi procesate și stocate în România, necesitând importul din alte țări, precum tubulatura vasculară sau valvele cardiace.

Proiectul pentru Banca de Țesuturi de la Colentina este inițiat și finanțat integral de Primăria Capitalei, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB).

Vezi si alte articole...