luni, mai 6, 2024

Bucureștenii din cartierul Fundeni se vor bucura de un nou spațiu verde, promite Primăria Sectorului 2

Din OrasBucureștenii din cartierul Fundeni se vor bucura de un nou spațiu verde, promite Primăria Sectorului 2

PS2 promite locuitorilor din cartierul Fundeni din București un nou spațiu verde. Autoritățile locale afirmă că eforturile de extindere și îmbunătățire a zonelor verzi din zonele dens populate, unde nu există parcuri amenajate în apropiere, sunt în desfășurare.

Recent, în cadrul unei ședințe a Consiliului Local, a fost aprobat proiectul prin care PS2 solicită acordul Primăriei Capitalei pentru achiziționarea unui teren de 3.134 mp, situat pe Aleea Arubium nr. 65-71, în scopul amenajării unui spațiu verde și a unei zone de recreere.

Proprietarul terenului, amplasat în apropierea lacului Fundeni, și-a exprimat disponibilitatea de a-l vinde, iar planurile includ și extinderea Aleei Arubium până la Strada Saltului, pentru a lega cele două artere de circulație. Primăria Sectorului 2 le reamintește cetățenilor că:

„În Sectorul 2 se fac investiţii masive în spaţii verzi, mai ales în zonele fără parcuri”.

Această inițiativă face parte dintr-un plan mai amplu de dezvoltare a spațiilor verzi în Sectorul 2, unde recent s-au obținut acordurile necesare pentru exproprierea mai multor terenuri destinate amenajării de parcuri și grădini publice.

Printre acestea se numără: terenul de pe strada Moroeni nr. 56 A, cu o suprafață de 10.234 mp, unde va fi construit un nou parc, Parcul Moroeni; terenurile de pe strada Cumpenei nr. 6 de 1.079 mp, strada Periş nr. 6A de 796 mp și strada Tuşnad nr. 43 de 985 mp, care vor fi transformate în grădini publice urbane; terenul de pe strada Doamna Ghica nr. 1B, cu o suprafață de 200 mp, care va fi achiziționat pentru a extinde zona verde deja existentă;
terenul de pe Șoseaua Mihai Bravu nr. 125, cu o suprafață de 444 mp, ce va fi achiziționat pentru a extinde zona verde și de agrement din apropierea ansamblului de locuințe.

De asemenea, au fost achiziționate 4 hectare pentru reîntregirea Parcului Plumbuita și 2.400 mp pentru reîntregirea Parcului Verdi, care vor intra într-un amplu proces de reabilitare și modernizare în 2024.

Vezi si alte articole...