București este cea mai accesibilă capitală din jumătatea de est a Europei pentru chiriași, în timp ce România ocupă locul 13 din 31 țări europene la acest capitol, potrivit unei analize Storia.
În România, chiria medie pentru o garsonieră situată în afara zonelor centrale din mediul urban este în prezent de circa 302 euro, potrivit datelor raportate de platforma Numbeo.
În același timp, salariul mediu net lunar din România este de circa 1.040 de euro, potrivit celor mai recente informații publicate de Institutul Național de Statistică.
Astfel, indicele de accesibilitate al chiriilor în România este de 0,29, o valoare care clasează țara noastră pe locul 13 dintre cele 31 de țări incluse în această analiză: cele 27 de state UE plus Marea Britanie, Norvegia, Elveția și Islanda.
București: locul 9 pe capitale și cele mai accesibile chirii din Estul Europei
La un salariu mediu net de puțin peste 1.200 de euro pe lună și o chirie medie de 359 de euro, București are un indice de accesibilitate pentru chirii de 0,3.
Acest indice este identic cu cel înregistrat de Copenhaga, acolo unde atât salariile medii nete, cât și chiriile sunt de circa 3,2 ori mai mari, potrivit datelor furnizate de platforma Numbeo.
La nivel european, cele mai accesibile chirii sunt înregistrate în Berna (indice de accesibilitate 0,15), Paris (0,22) și Bruxelles (0,22), în special datorită salariilor medii nete de peste 4.000 de euro pe lună, concomitent cu chirii medii de circa 900 de euro.
În România, chiriile au crescut cu 34% în ultimii cinci ani
Cea mai mare creștere procentuală a chiriei s-a înregistrat în Ungaria, acolo unde chiriile sunt cu 50% mai mari comparativ cu anul 2019, urmată la mică distanță de Polonia (+47%) și Slovenia (+46%).
Cu o creștere medie cu aproape 34% în ultimii cinci ani, România ocupă locul 6 în acest top, fiind depășită de statele mai sus-menționate și de Lituania și Malta, ambele cu creșteri cu aproape 38%.
În același timp, există numeroase state central-europene în care chiriile au avut creșteri între 20% – 30%, iar printre acestea figurează Bulgaria (+27%), Cehia (+26%), Austria (23%) sau Belgia (+20%).
Supriză! Cele mai accesibile chirii din Europa sunt în Danemarca
Datele analizate la nivelul Europei pe baza salariilor medii nete lunare raportate de Eurostat, biroul de statistici al Uniunii Europene, arată că cele mai accesibile chirii sunt în Danemarca.
Chiar dacă aici chiria medie pentru o garsonieră situată în mediul urban, în afara centrului, este aproape dublă comparativ cu cea din București, indicele de accesibilitate este de 0,15 ca urmare a salariului mediu net de peste trei ori mai mare, de aproape 3.500 euro.
De altfel, cele mai accesibile chirii se află în special în zona de nord a Europei: Finlanda (indice de accesibilitate 0,21), Norvegia (0,21) și Suedia (0,22) se află în top 10.
Tot aici regăsim în același timp câteva dintre statele vest-europene cu cele mai mari economii din Uniunea Europeană, inclusiv Germania (0,22), Austria (0,22) sau Franța (0,23).
România are un indice de accesibilitate apropiat de țări precum Grecia (0,27), Italia (0,28), Letonia (0,28) sau Estonia (0,30), însă și aici se observă că atât salariile, cât și chiriile sunt mai mari.
CITEȘTE ȘI: Un investitor din Orientul Mijlociu intră pe piața românească
MONEY BUZZ | ȘTIRI BUSINESS| ȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |
Articolul București are cele mai accesibile chirii din jumătatea de est a Europei a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business