sâmbătă, aprilie 13, 2024

Droguri în showbiz. Natalia Mateuț, audiată la DIICOT

Natalia Mateuț, starleta de la Xtra Night...

Monica Macovei a fost condamnată, pentru accidentul de la Mangalia. Ce urmează acum

Monica Macovei a fost condamnată, pentru accidentul...

Burduja: Ministerul Energiei susţine eliminarea „taxei pe soare”. O vom abroga prin ordonanţa. Avem şi răspunsul formal de la Comisia Europeană care ne permite abrograrea acelui articol

EconomieBurduja: Ministerul Energiei susţine eliminarea „taxei pe soare”. O vom abroga prin ordonanţa. Avem şi răspunsul formal de la Comisia Europeană care ne permite abrograrea acelui articol

„Ministerul Energiei va susţine şi susţine eliminarea taxei pe soare. De altfel, avem şi răspunsul formal de la Comisia Europeană care ne permite abrograrea acelui articol, un may clause, o clauză cu poate. O vom abroga prin ordonanţa pe care o pregătim şi mulţumesc tuturor asociaţiilor de prosumatori care au împins pe acest subiect. E o evoluţie importantă a sistemului, e o evoluţie în concordanţă cu cei trei d – digitalizare, descentralizare, decarbonizare”, a afirmat Sebastian Burduja, luni, la evenimentul companiei Reţele Electrice Muntenia, parte a Grupului PPC, de inaugurare a Staţiei Electrice Nord, care a fost modernizată.

Prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă, ANRE ar fi avut dreptul să impună taxe prosumatorilor ca, începând cu data de 1 decembrie 2026, în situaţia în care contribuţia lor la capacitatea totală de producţie a energiei din România ar fi depăşit 8%.

Prin urmare, ordonanţa de urgenţă163/2022 precizează la art 21, alin 3 că:

„autorităţile administraţiei publice centrale şi ANRE pot aplica taxe şi tarife nediscriminatorii şi proporţionale prosumatorilor de energie din surse regenerabile, în legătură cu energia electrică din surse regenerabile autoprodusă de aceştia care rămâne în spaţiile lor în unul sau mai multe din următoarele cazuri:

a) dacă energia electrică din surse regenerabile autoprodusă este sprijinită efectiv prin intermediul unor scheme de sprijin, numai în măsura în care nu sunt subminate viabilitatea economică a proiectului şi efectul de stimulare a unui astfel de sprijin;

b) de la data de 1 decembrie 2026, dacă puterea instalată în centralele electrice ale prosumatorilor depăşeşte 8% din puterea totală instalată în capacităţile de producţie de energie electrică la nivel naţional şi dacă se demonstrează, prin intermediul unei analize cost-beneficiu, efectuată de ANRE printr-un proces deschis, transparent şi participativ, că dispoziţia prevăzută la alin. (3) lit. b) fie a avut drept rezultat o sarcină disproporţionată semnificativă pentru sustenabilitatea financiară pe termen lung a sistemului electric, fie creează un stimulent care depăşeşte ceea ce este necesar în mod obiectiv pentru a obţine o utilizare rentabilă a energiei din surse regenerabile, precum şi că o astfel de sarcină sau un astfel de stimulent nu ar putea fi minimizat prin întreprinderea altor acţiuni rezonabile; sau

c) dacă energia electrică din surse regenerabile autoprodusă este produsă în instalaţii cu o putere totală instalată de energie electrică de peste 30 kW”.

Guvernul a explicat, la adoptarea acestei OUG, în urmă cu doi ani, că intenţionează să nu pună în aplicare această măsură, ci doar a dorit să transpună în legislaţie o directivă europeană.

La începutul lunii februarie, Asociaţia Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie (APCE) a cerut autorităţilor să elimine de tot acest paragraf din lege, pentru a nu exista riscul ca această taxă să fie introdusă.

Astfel, APCE a solicittat Guvernului elaborarea unei ordonanţe de urgenţă prin care să se precizeze foarte clar că nu va fi introdusă nicio taxă pe autoconsum („taxa pe soare”), întrucât aceasta nu este impusă de directivele europene.

În prezent, legislaţia permite autorităţilor să introducă această taxă pentru mai multe categorii de prosumatori, cum ar fi beneficiarii programelor Casa Verde, Electric Up sau RepowerEU, iar din 2026 pentru toate categoriile de prosumatori.

Vezi si alte articole...