vineri, martie 29, 2024

Bursele europene au încheiat ziua de vineri şi săptămâna în creştere; indicele german DAX a atins un maxim istoric

EconomieBursele europene au încheiat ziua de vineri şi săptămâna în creştere; indicele german DAX a atins un maxim istoric

Între timp însă, republicanii au părăsit negocierile cu Casa Albă, până când reprezentanţii acesteia vor fi dispuşi să accepte concesii dificile.

Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis în urcare cu 0,77%, la cel mai ridicat nivel cdin ultimele 52 de săptămâni, şi toate sectoarele au avut o evoluţie pozitivă, cu excepţia celui de retail, care au scăzut cu 0,8%.

Serviciile financiare au condus câştigurile, cu o creştere de 2,2%, urmate de acţikunile companiilor de construcţii, care au crescut cu 1,56%.

Acţiunile germane au extins câştigurile din ziua precedentă, astfel că indicele DAX a urcat cu 0,8%, până la 16.275,38, un maxim istoric.

Acţiunile Tesco s-au tranzacţionat în declin cu 0,5%, după ce lanţul de supermarketuri a declarat că preşedintele John Allan va demisiona la adunarea acţionarilor din 16 iunie, în urma acuzaţiilor de comportament inadecvat.

Traderii vor fi cu ochii pe summitul Grupului celor Şapte cele mai dezvoltate ţări ale lumii, de la Hiroshima, care a început vineri, unde liderii mondiali sunt aşteptaţi să discute despre comerţul şi securitatea internaţională.

Relaţiile cu China şi Rusia şi sancţiunile sunt pe agenda discuţiilor dintre Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi Statele Unite.

Indicele CAC 40 din Franţa a avansat vineri cu 0,6%, în timp ce FTSE 100 din Regatul Unit a crescut cu 0,2%.

 

Vezi si alte articole...