vineri, aprilie 19, 2024

Calendarul zilei 23 martie: 145 de ani de la moartea generalului Gheorghe Magheru, un viteaz prin definiție: La 16 ani a luptat contra turcilor cu haiducii și apoi a făcut parte din oastea lui Tudor Vladimirescu

MedicalCalendarul zilei 23 martie: 145 de ani de la moartea generalului Gheorghe Magheru, un viteaz prin definiție: La 16 ani a luptat contra turcilor cu haiducii și apoi a...

Pe 23 martie 1880, în București, trecea la cele veșnice generalul Gheorghe Magheru, un născut parcă, pentru a fi viteaz și soldat: la 16 ani a luptat împotriva turcilor alături de haiduci, apoi a devenit pandur în oastea lui Tudor Vladimirescu.

Gheorghe Magheru s-a născut la 8 aprilie 1802 sau conform altor surse, la 1804, la Bârzeiu de Gilort, Berleşti, județul Gorj, în familia preotului Ion Magheru, unde mama sa, Bălaşa, va aduce pe lume opt copii.

La doar patru ani, în august 1806, este obligat, împreună cu familia, să ia calea pribegiei, după ce un corp expediționar turc sub comanda lui aga Bechir, nepotul pașei Regep, a prădat Oltenia, incendiind și satul Bârzeiu de Gilort. Turcii au fost capturați și omorâți de haiduci în apropierea satului Obârșia, Gorj, iar printre biruitori se aflau tatăl și fratele său mai mare, scrie Rador.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Istoria Românilor, de Petre P. Panaitescu, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media

La doar 16 ani, va deveni celebru, fiind remarcat pentru vitejia sa, luptând alături de ceata de haiduci din care făcea parte, împreună cu fratele său, din nou, împotriva turcilor.

În anul 1821, s-a alăturat cu grupul său de panduri lui Tudor Vladimirescu, iar după plecarea acestuia, împreună cu grosul armatei pandurilor, la Craiova, Magheru a fost lăsat la mănăstirea întărită de la Tismana pentru asigurarea ariergărzii.

După moartea lui Tudor Vladimirescu, Gheorghe Magheru s-a mai aflat în haiducie pentru câțiva ani.

Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul „O istorie a lumii pentru copii” de Virgil Hillyer, și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

La 4 noiembrie 1826, Căimăcănia Craiovei l-a vornicit pe Magheru să-i prindă pe frații întru hoții ai lui Panciu Crăciun. Din vornicit în prinderea hoților și apărarea de bandele turcești ce jefuiau Gorjul, Gheorghe Magheru a ajuns prin curaj și acte de vitejie comandantul unui corp de armată propriu, format din panduri din zona Olteniei.

În fruntea pandurilor s-a distins în mod deosebit în timpul războiului ruso-turc din 1828-1829, în care se angajează cu toată convingerea, împins de năzuinţa de a contribui la lupta de emancipare naţională a românilor. În timpul acestei campanii s-a evidenţiat în luptele de la Siseşti, Băileşti, Covei, Catane, Golenţi, Breasta şi Maglavit.

Succesele repurtate în războiul din anii 1828-1829, apărarea oraşului Târgu Jiu în faţa jafurilor turceşti, au făcut să sporească prestigiul lui Gheorghe Magheru, mai ales în Oltenia. Pentru faptele sale de vitejie din timpul războiului ruso-turc, Magheru a primit rangul de căpitan de panduri și a fost decorat de țarul Rusiei cu ordinul Sfânta Ana în grad de cavaler.

După Pacea de la Adrianopol, din 2/14 septembrie 1829, a intrat în magistratură, după anul 1830, s-a stabilit la Târgu-Jiu, În anul 1831, a devenit vătaf al județului Romanați, între anii 1832-1844 fiind, cu intermitenţe, judecător suprem şi apoi judecător.

n decembrie 1833, a fost numit provizoriu prefect al Gorjului, iar în 1837 a inițiat o acțiune de strângere de bani din donații pentru construirea de școli publice în Târgu-Jiu.

În perioada 1840-1842 a fost primar al orașului, funcția numindu-se, în vremea aceea, președinte de magistrat, iar din 1843, a fost membru al Societății secrete Frăția, alături de Nicolae Bălceascu, Ion Ghica, Christian Tell, care va conspira, mai apoi, împotriva prințului Bibescu.

Până în anul 1846 a fost cel mai mare susținător al reorganizării administrative și a dezvoltării orașului Târgu-Jiu, militând, mai ales, pentru dezvoltarea învățământului.

A devenit prieten cu Ion Câmpineanu şi, ulterior, se numără printre iniţiatorii mişcării revoluţionare de la 1848, având un rol decisiv în izbucnirea mişcării la Islaz.

A format la Craiova guvernul provizoriu revoluționar alături de Nicolae Bălcescu, și Costache Romanescu, apoi, odată cu detronarea prințului Bibescu și instalarea guvernului revoluționar la București, a făcut parte din guvernul provizoriu revoluționar național, fiind numit, la 11 iunie 1848, ministru de finanţe.

La 18 iunie 1848, a fost numit, printr-un decret guvernamental, căpitan general al trupelor neregulate de dorobanţi şi panduri din Ţara Românească, precum şi inspector al tuturor gărzilor naţionale, iar la 25 iunie 1848, Nicolae Bălcescu, sub impresia unei posibile intervenţii contrarevoluţionare, cerea ”măsuri grabnice şi energice pentru a organiza o rezistenţă”.

În iulie 1848, Magheru a plecat în Oltenia, cu sarcina de a asigura aici ordinea revoluţionară, iar în luna august şi-a stabilit reşedinţa lângă Râmnicu Vâlcea, la Râureni. Acţionând astfel pentru asigurarea unei baze militare a revoluţiei, Gheorghe Magheru a fost organizatorul şi comandantul taberei militare de la Râureni, de pe Câmpul lui Traian, constituită prin mobilizarea unor efective numeroase de voluntari.

La finalul lunii august 1848, generalul Magheru a întreprins o acţiune perseverentă în vederea înarmării, cu concursul unor ofiţeri străini, îndeosebi francezi şi polonezi, iar la începutul lunii septembrie 1848, când intervenţia externă era iminentă, C.A. Rosetti îi cerea generalului Magheru, în numele locotenenţei domneşti, ca ”în cea mai mare grabă, să chemi sub arme pe toţi volontirii şi pandurii ce ai înscris”.

Tabăra de la Râureni devenise inima rezistenţei populare şi revoluţionare, chiar dacă aceasta nu mai putea reprezenta decât ”o împotrivire disperată” pentru a salva ”onoarea revoluţiei noastre şi viitorul poporului român”, după cum scria Magheru.

La 9 septembrie 1848, într-o scrisoare adresată generalului Christian Tell, Gheorghe Magheru spunea: ”Mă fericeşti amice, că o să pot cu mâna mea armată să protestez în contra tiraniei. Într-adevăr, dacă orizontul politicii noastre se întunecă, dacă o fatalitate neîmpăcată se pare a ne prigoni încă câtăva vreme, apoi e dulce să mori strigând: Libertate, Patrie, Independenţă!”

La 13 septembrie 1848, după intrarea trupelor otomane în Bucureşti şi ocuparea Munteniei, generalul Magheru a continuat să exercite un control politic şi militar asupra întregii Oltenii.

La 16 septembrie, el adresa un protest către consulii puterilor străine, condamnând intervenţia în Ţara Românească a oştilor puterilor suzerană (Turcia) şi protectoare (Rusia). Deşi slab înarmate, formaţiunile de dorobanţi şi de panduri aflate la Râureni erau decise să se angajeze într-o acţiune de apărare împotriva oştilor turco-ruse.

a 28 septembrie/10 octombrie 1848 generalul Gheorghe Magheru hotărăşte dizolvarea taberei de voluntari de la Râureni, de pe Câmpul lui Traian, din motive politice şi militare.

La 10/28 octombrie 1848, Generalul Magheru, împreună cu grupul de ofiţeri din statul său major, a trecut, pe la Câineni, în Transilvania, la Sibiu, nu înainte de a adresa un apel către dorobanţii şi pandurii aflaţi la Râureni de a răspunde cu promptitudine la chemarea oricărui fruntaş al revoluţiei, într-o situaţie favorabilă pentru Ţara Românească, în vederea reluării luptei de emancipare socială şi naţională.

În noiembrie 1848, Magheru a plecat spre Frankfurt pe Main, unde s-a întâlnit cu Ion Maiorescu, la finalul lunii decembrie 1848, se afla la Triest, alături de alţi fruntaşi ai revoluţiei române de la 1848, între care şi Nicolae Bălcescu, pentru ca mai apoi să plece la Viena.

Din exil, Magheru a continuat să susțină cauza revoluționară și unirea principatelor Moldova și Țara Românească.

La 1 ianuarie 1849, generalul Magheru se adresa din Triest fraţilor Golescu, aflaţi la Paris, cerându-le ca ”noi, fără cea mai mică întârziere, să ne constituim în comitet”. De asemenea, îi semnala lui Ion Ghica faptul că a întreprins chiar unele măsuri pentru constituirea organismului director al emigraţiei.

La 2 decembrie 1849, datorită şi activităţii lui Gheorghe Magheru, se constituia la Paris ”Asociaţia română pentru conducerea emigraţiei”, sub conducerea unui comitet din care făceau parte Gheorghe Magheru, Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, C.A. Rosetti şi D. Brătianu.

În august 1857, Magheru a revenit în Țara Românească, iar în decembrie 1857 a fost ales deputat de Gorj în adunarea ad-hoc de la București.

După Unirea Principatelor, în anul 1860 a fost ales deputat, iar în anul 1864, a devenit comisar special pentru Oltenia.

În perioada 1868-1877, a fost deputat liberal de Târgu Jiu, fiind şi unul dintre fondatorii Partidei Naționale, mișcare care a promovat unirea principatelor române și a sprijinit democratizarea și modernizarea lor.

Gheorghe Magheru a plecat la Domnul la 23 martie 1880, la Hotelul „Dacia” din București, la vârsta de 77 de ani.

În anul 1973, cu prilejul aniversării a 125 de ani de la Revoluția din 1848, la Râureni s-a ridicat un obelisc și a fost inaugurat un muzeu, iar pe aleea ce duce spre Complexul muzeal Gheorghe Magheru, a fost montată o placă de marmură cu istoricul locului: „Pe acest loc, în toamna anului 1848, generalul Gheorghe Magheru și-a instalat tabăra militară revoluționară de panduri și voluntari”

În amintirea generalului, mai multe artere din București, Sibiu, Oradea, Arad și Timișoara îi poartă numele.

Vezi si alte articole...