miercuri, aprilie 30, 2025

Calendarul zilei 27 martie: Sfânta Muceniță Matrona

MedicalCalendarul zilei 27 martie: Sfânta Muceniță Matrona

Sfânta Matrona a trăit în secolul al II-lea după Hristos și a fost o copila săracă și orfană, roabă în casă unei evreice cu suflet rău din Tesalonic.

Stăpâna își bătea joc de credința Matronei și tot timpul caută toate mijloacele pentru a o face să se lepede de Hristos și să meargă împreună cu ea la sinagogă.
Sfânta Matrona a înfuriat-o pe Pautilia, stăpâna sa, când i-a spus cu calm: “De vreme ce Dumnezeu este în biserica creștinească, iar de la sinagogă iudaică s-a depărtat, nu mă duc la sinagogă, ci la biserică”.

Plină de furie la acest răspuns, Pautilla a încuiat-o pe Matrona într-un loc întunecos, a legat-o de mâini și a lăsat-o fără mâncare, scrie CrestinOrtodox.ro.

Potrivit tradiției, Matrona s-a rugat și l-a slăvit pe Dumnezeu, astfel încât legăturile au căzut de la mâinile ei prin puterea lui Dumnezeu.

După această minune dumnezeiască, patroana evreică nu s-a lăsat și a chinuit-o în continuare pe Matrona.

Sfânta a mai fost încuiată și înfometată încă de două ori, iar în cele din urmă murit din cauza lipsei de hrană.

Trupul sfintei a fost aruncat de Pautilla într-o prăpastie.Creștinii au luat trupul muceniței și l-au îngropat cu cinste.

Episcopul cetății aflând că la mormântul muceniței Matrona se fac mari minuni, a ridicat o biserica deasupra lui. Pautilla a trecut la cele venice căzând de pe zidurile de unde a fost aruncat trupul Sfintei Mucenite Matroană.

Vezi si alte articole...