miercuri, aprilie 24, 2024

Când încep lucrările la planșeul de la Piața Unirii și cât vor dura. Zona riscă să se prăbușească

Din OrasCând încep lucrările la planșeul de la Piața Unirii și cât vor dura. Zona riscă să se prăbușească

Primarul sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunțat sâmbătă, 20 mai, că lucrările de consolidare a planşeului de beton peste râul Dâmboviţa vor demara în 2025 și vor dura între doi şi trei ani.

„Sunt convins că în a doua jumătate a anului 2024 vom finaliza proiectul tehnic, vom avea toată documentaţia necesară emiterii autorizaţiei de construire, astfel încât în anul 2025, această lucrare să înceapă efectiv. Cu certitudine va fi o lucrare care va crea temporar un disconfort bucureştenilor, însă inclusiv acest eveniment este menit să sublinieze importanţa determinantă a implementării acestor măsuri de punere în siguranţă a zonei Unirii, atât prin pasaj, cât şi prin planşeu”, a spus Daniel Băluță într-o conferință de presă, potrivit Agerpres.

El a menționat că lucrările nu mai pot fi amânate din cauza degradării elementelor de infrastructură a plăcii uriașe din beton care acoperă Piața Unirii și care este supusă riscului de prăbușire.

„Toţi oamenii trebuie să conştientizeze riscul la care suntem supuşi noi, cei care trecem prin această zonă – și în acest pasaj trec circa 60.000 de maşini pe zi -, toţi cei care folosesc magistrala M2 de metrou, toţi cei care pietonal folosesc zona de deasupra pasajului”, a mai spus Băluță.

Edilul a adăugat că s-a ridicat în SICAP procedura de licitaţie şi că până la finalul anului se vor cunoaște firmele care vor implementa studiul de fezabilitate.

Dacă toate lucrurile sunt în regulă, vom avea o lucrare care va dura între 2 şi 3 ani. Vom identifica soluţiile optime pentru ca acest chin, pentru că va fi un chin pentru noi toţi, cei care stăm în Bucureşti, să fie cât mai uşor de suportat.

Primarul sectorului 4, Daniel Băluță:

Planşeul pe care se află Piaţa Unirii din Capitală a fost construit în timpul regelui Carol al II-lea, în 1935. Râul Dâmboviţa trece pe sub planșeul vechi de aproape 90 de ani.

În ianuarie anul acesta, Primăria Sectorului 4 a cerut restricționarea circulației rutiere în Piața Unirii pentru mașinile mai mari de 3,5 tone, după ce „au fost evidenţiate tasări ale sistemului rutier aflat deasupra planşeului Unirii şi a pasajului rutier Unirii”.

O lună mai târziu, inginerii de la Universitatea Tehnică de Construcții au avertizat că întreaga zonă riscă să se prăbușească din cauza degradărilor severe.

Vezi si alte articole...