Istoricul și scriitorul Mircea Platon trage un semnal de alarmă asupra degradării accelerate a învățământului românesc. De la „fresh-uri educaționale” servite pe tabletă, la abandonarea modelului național trasat de Spiru Haret, diagnosticul este unul sumbru: ne îndreptăm spre o societate de „iliterați sporovăitori”.
Mircea Platon nu este doar un observator pasiv al sistemului de învățământ. Redactor-șef al revistei Convorbiri literare și doctor în istorie, Platon a disecat în numeroase volume procesul de „deșcolarizare” a țării.
Într-un interviu acordat Ziarului Lumina, acesta identifică principalul inamic al formării tinerelor generații: digitalizarea forțată, un experiment pe care îl consideră lipsit de fundament științific și periculos pentru arhitectura cerebrală a elevilor.
Mirajul digital și „mașinăria antiatenție”
Pentru Mircea Platon, introducerea ecranelor în școli încă de la vârste fragede nu este un pas spre progres, ci o agresiune biologică și cognitivă. Acesta explică faptul că procesele fundamentale de dezvoltare a creierului — precum sinapsele și mielinizarea — sunt afectate de expunerea timpurie la tehnologie.
„Digitalizarea înseamnă introducerea unei uriașe mașinării antiatenție în procesul învățării”, afirmă istoricul. „Este o mașină care bruiază atenția, compromite puterea de concentrare și transformă materiile de studiu în ‘fresh-uri educaționale’ absorbite prin aplicații și realitate virtuală.”
Mai mult, Platon avertizează că tehnologia, deși prezentată ca un instrument de incluziune, produce efecte paradoxale: în timp ce poate ajuta elevii cu nevoi speciale să se apropie de norma de dezvoltare, copiilor tipici le poate induce trăsături autiste, iritabilitate și dificultăți de vorbire.
Novak Djokovici nu-și lasă copiii să aibă telefoane mobile: Sunt singurii din școală care nu au. Nu e obligatoriu să urmăm turma
Mitul „progresului” tehnologic: Ce spun studiile
Istoricul demontează ideea că digitalizarea crește performanța școlară, invocând cercetări realizate de specialiști de la universități de prestigiu precum Chicago și Columbia. Datele arată clar: accesul neîngrădit la calculator scade probabilitatea studiilor universitare și întârzie dezvoltarea intelectuală.
Platon critică și calitatea metodologică a studiilor care susțin învățarea digitală, acuzându-le că ignoră abilități esențiale precum problem-solving-ul real sau monitorizarea metacognitivă.
„Cine are interesul să asculte neurosavanții când la mijloc sunt bugete de sute de milioane de euro pentru digitalizare?” se întreabă retoric acesta, făcând referire la lucrările lui Manfred Spitzer și Michel Desmurget despre „demența digitală”.
De la Spiru Haret la „amalgamarea neoliberală”
O altă temă centrală a analizei lui Mircea Platon este abandonarea modelului clasic de școală, cel care ar trebui să fie „oglinda fidelă a aspirațiilor naționale”, așa cum îl definea Spiru Haret.
În viziunea istoricului, elitele actuale și curentul „demitizator” au distrus conceptul de educație ca pilon al identității naționale. Astăzi, școala nu mai este văzută ca un spațiu al formării caracterului, ci ca un loc al intereselor individuale meschine.
„Nu mai gândește nimeni la vârf în termeni naționali”, subliniază Platon, deplângând pierderea școlii ca „minisocietate meritocratică”.
Director Vodafone România: Școala trebuie să fie împănată cu elemente digitale, cu ecrane, cu senzori, cu echipamente conectate care să o facă „atractivă”