miercuri, noiembrie 27, 2024

CEC Bank anunță comisioane zero pentru două pachete bancare

EconomieCEC Bank anunță comisioane zero pentru două pachete bancare

CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare lunară sunt zero pentru persoanele fizice care își deschid Pachetul Grija Completă (ghișeu/online), gratuitate valabilă 6 luni de la achiziționarea pachetului, respectiv pentru firmele care în aceeași perioadă își deschid Pachet IMM Optim (ghișeu/online), comisionul de administrare lunară fiind zero timp de 3 luni de la deschiderea pachetului.

”În cadrul campaniei desfășurate cu ocazia sărbătoririi a 160 de ani de la înființarea Băncii noastre, CEC Bank oferă clienților oportunitatea de a achiziționa cele două pachete de produse și servicii bancare în condiții mai avantajoase decât cele standard, clienții beneficiind pentru mai multe luni de comisioane lunare de administrare zero, indiferent de disponibilitățile deținute la bancă, indiferent de condițiile de rulaj sau de alte astfel de condiții”, a declarat Adina Călin, Director al Direcției Produse și Servicii Bancare în cadrul CEC Bank.

CEC Bank sărbătoreşte anul acesta 160 de ani de la înfiinţare. 160 de ani în care şi-a reconfirmat constant poziţia de bancă stabilă, de încredere, care a fost mereu alături de generaţii de români.

CEC Bank, locul 3 în topul băncilor, după active, este una dintre puţinele instituţii care are o strategie de transformare digitală majoră în curs, şi care, în acelaşi timp, continuă să prioritizeze creşterea gradului de incluziune şi educaţie financiară, prin cele peste 1.000 de unităţi din teritoriu.

Digitalizarea este una dintre direcţiile principale pe care CEC Bank a înregistrat rezultate spectaculoase în ultimii ani, iar accesarea produselor şi serviciilor bancare pe parcurs 100% digital este într-un proces continuu de diversificare.

Banca a finalizat recent şi adopţia tuturor fluxurilor rapide de creditare online de către întreaga reţea a băncii iar intrarea într-o relaţie de afaceri cu clienţii nu mai este condiţionată de prezenţa acestora în unităţi.

Vezi si alte articole...