E atât de limpede ce loz a tras Timișoara în 2020, încât singura chestiune oarecum dificil de stabilit este unde punem accentul pe „i”. Să clarificăm termenii: unul se referă la atitudinea, conduita, faptele proprii celui care se comportă ca personajul „Mitică” din opera lui Caragiale. Celălalt este referitor la mit și reflectă, potrivit DEX, caracterul legendar, fantastic, fabulos.
Nu are el „o magazie, un arsenal, o comoară de vorbe, de întrebări, de răspunsuri, cari fac deliciile celor ce au fericirea să-l cunoască”? Nu îi „epatează cu verva lui scânteietoare, mai cu seamă pe provinciali”? Amintiți-vă interminabilul șirag de situații în care a răstălmăcit cu seninătate și dezinvoltură adevăruri implacabile, precum pierderea a sute de milioane câștigați deja pentru oraș, încasarea unor amenzi de zeci de milioane de euro, de promisiuni neonorate, crunte minciuni din colțuri de zâmbet, blocaje și batjocuri și mult prea multe altele!
Nu este el materializarea „mitului german” față cu naivii creduli, vânzându-le din postura de șomer cu trecut incert, aură și pretenție de „om al președintelui” priceput la toate și garant al corectitudinii și bunei administrări? Nu mai era nevoie de șarada pentru idioți utili de colonie a ultimelor luni, în care tușul a întrecut în grosime tot ce nici prin minte nu ne trecuse, dar prin realitate ultimilor trei ani și ceva, da…
Până pe 9 iunie trebuie să ne hotărâm, așadar, numai dacă este cel mai mitic dintre mitici sau cel mai mitic dintre miticii cu care orașul nostru a avut vreodată de-a face. Și să reacționăm apoi, care-cum, după puterile minții: unii trimițându-l înapoi în lumea satirei din care a venit, pentru a ne salva urbea de la dezastru; alții tribal, cum ne-au obișnuit, cerșind noi și noi stropi din verva sa scânteietoare, în timp ce-și îndeasă în urnă opțiunea, spre rușinea lor și iertarea noastră!
Articol apărut inițial pe Demnitatea, preluat cu acordul autorului