Trăiește emoțiile unui nou început, la fiecare trei ani, formează copilașii pentru o nouă etapă din viața lor, leagă prietenii cu cei mici, dar știe care este limita dincolo de care această legătură cu micuții devine un risc emoțional pentru ei și niciodată nu pășește în grădiniță fără a lăsa, dincolo de poarta unității, grijile sale de zi cu zi. Cristina Băloi, educatoare în cadrul Grădiniței „Floare Albastră” Craiova ne spune, în cadrul unui interviu, cum ajungi să respecți meseria pe care o practici cu mare drag, dar foarte important, cum îi determini pe cei din jur, copilași, părinți și colegi, să respecte această profesie.
Reporter: Doamna educatoare, spuneți-ne, vă rog, dumneavoastră ați ales această meserie sau ea v-a ales pe dumneavoastră? Când s-a întâmplat acest lucru?
Cristina Băloi, educatoare în cadrul Grădiniței „Floare Albastră” Craiova: Cred că meseria m-a ales pe mine. Am terminat liceul, la o clasă cu profilul matematică-fizică, și visam să lucrez în liniște, în fața unui calculator. Am încercat la facultatea de birotică, dar fără succes. Mai târziu am înțeles că erau alte planuri făcute pentru mine și, sub îndrumarea mamei, forțată cumva de împrejurimi pentru că pierdeam un an, m-am înscris la Colegiul de Educatoare-Învățători îmbrățișând, imediat după absolvire, meseria de educatoare.
Rep.: Fiecare educatoare trăiește la trei ani, emoțiile unui nou început. Ce simțiți dumneavoastră când știți că urmează să preluați o nouă generație?
C.B.: Începuturile de care mă întrebați sunt frumoase. Fiecare generație vine cu provocările ei. Desigur că te lovești de îngrijorarea părinților, de teama de necunoscut a copiilor, desprinderea de familie este grea, dar cu răbdare și înțelegere reușim să aducem copilul cu drag la grădiniță, să lege prietenii și să colaboreze în grup. Prefer grupa mică pentru că la această vârstă copiii sunt cei mai frumoși, sinceri, iar daca mai stâlcesc și câte un cuvânt atunci categoric m-au câștigat.
Rep.: Cât de greu este să vă despărțiți de fiecare generație pe care o formați?
C.B.: Dacă la începuturi vorbeam de implicare maximă din partea cadrului didactic, la final de generație vorbim despre emoții în adevăratul sens al cuvântului. Te desparți de copiii pe care „i-ai crescut trei ani”, pe care deja îi cunoști ca o mamă și cărora le-ai aflat toate bucuriile și temerile. Mereu cu lacrimi în ochi și glas tremurând, încerc să realizez o absolvire care să ramână, în timp, în memoria copiilor mei.
Rep.: Cum creați o relație bună cu micuții dumneavoastră?
C.B.: Prietenia stă la baza unei relații bune cu copiii mei. Îmi place să se exprime liber și atunci când au o idee sau o părere să o exprime degajat, să știe că sunt ascultați, fără teamă. În clasa mea nu este niciodată liniște deplină. Am avut și încă am copiii care îmi spun pe nume, nu mă deranjează, consider că este un semn de prietenie și apropiere de mine. Desigur, nu sar calul niciodată și învață pe parcurs să-și respecte colegii și personalul grădiniței.
Rep.: Cu toții am trecut pri momente grele în timpul pandemiei Covid. Cum a fost școala online pentru preșcolari?
C.B.: Legătura cu copiii mei am păstrat-o prin părinții acestora, pe grupul de Whatsapp. Am învățat să accesez diferite platforme de creat jocuri și activități educative online pentru a le menține interesul. Cu ajutotul părinților, atunci când timpul le permitea, rezolvau sarcinile zilnice. Am avut și apeluri video atunci când simțeau nevoia să ne vedem, indiferent de oră.
Rep.: Sunt grădinițele pregătite pentru o asemenea variantă de predare? Dacă nu, ce-i lipsește?
C.B.: Nu, nu sunt pregătite. Lipsește tehnologia necesară activităților cu specific de grădiniță. La acestea se adaugă și particularitățile de vârstă ceea ce înseamnă că este greu, dacă nu imposibil, să faci o activitate dintr-un domeniu experiențial, de exemplu, să captezi atenția copiilor și să o menții pe parcursul întregii activități. Știu că mulți copiii folosesc telefon sau tabletă și le manevrează foarte ușor, dar este mai complicat să se conecteze la o întâlnire online.
Rep.: În timp, poate deveni ușor obositor să fii educatoare? Ați avut astfel de momente?
C.B.: Sigur, sunt zile obositoare când ajungi acasă sleit de puteri, dar știți cum se spune despre mame: „Și atunci când nu mai pot, tot mai pot puțin”. Așa este și la noi, atunci când faci ceva cu suflet, dragoste și dedicare și profesional simți că ți-ai găsit locul potrivit, treci peste oboseală pentru satisfacția unui lucru bine făcut și pentru toți ochișorii care te privesc cu interes și admirație.
Rep.: Învățăm uneori de la copii. Ce v-au învățat micuții de-a lungul anilor?
C.B.: A fi educatoare nu este un simplu job. În timp, am învățat de la copiii mei să dăruiesc. Ei simt dacă eu sunt acolo pentru ei și împreună cu ei, să comunic nu doar verbal, să fiu empatică, să mă transpun în pielea lor pentru a-i înțelege mai bine.
CITEȘTE ȘI: Cinci milioane de cărţi de identitate electronice vor fi plătite prin PNRR
Rep.: Care este limita dincolo de care prietenia cu micuții devine un risc emoțional pentru ei. Pentru că poate ajung să considere că dacă doamna este bună, permisivă și prietenă de nădejde, nu trebuie să mai fie responsabili. Cum vă asigurați că eliminați acest risc?
C.B.: Trebuie trasată o graniță, pentru că poți crea o falsă impresie copilului despre sine. Încerc să le explic copiilor de ce este bine să recurgi la un anumit comportament şi nu la altul. Mi se pare important ca ei să înțeleagă, de exemplu, că trebuie să fie curați pentru a nu-și periclita sănătatea, ci nu pentru a se supune unui articol de regulament. Le explic apoi faptul că în relaţiile interumane totul trebuie să pornească de la respectul reciproc, altfel nu poate exista un dialog constructiv. Nu pot cere cuiva, fie el un copil, să mă respecte dacă eu nu-l respect. Mi se pare esenţial să nu cer de la ei…ce nu cer de la mine. Principalul semn de respect al profesorului față de clasă este să-și stăpânească bine materia și să se străduiască să realizeze activități cu substanță și cât mai atractive. Dar există și altfel de exemple: atunci când intră cineva în clasă și sunt prinși într-o activitate, uită să salute, eu îi îndemn s-o facă, nu numai ca semn de respect, ci şi ca o formulă care marchează mai bine momentul de trecere de la o activitate la alta. Încerc să le spun că nu e o cerinţă lipsită de sens sau de conţinut şi că nu e vorba despre vreo ambiţie personală. Salut si eu, evident, tocmai ca să înveţe că trebuie să ne respectăm unii pe alţii, iar respectul începe şi de la aceste gesturi de politețe.
Rep.: Cât de importantă este colaborarea cu părinții. Cum este acum când avem atâtea variante de comunicare la distanță?
C.B.: O bună comunicare și cooperare între părinți și educatoare este esențială pentru ca acest mediu să servească nevoilor copiilor. Practicile pe care le promovăm pentru o comunicare deschisă și apropiată includ întâlniri cu părinții, conversații telefonice, invitarea părinților la festivalurile și sărbătorile grădiniței. Relația părinte-educator este o relație care cere timp pentru a fi construită cu încredere, iar intenția noastră este să creăm cadrul în care să facilităm împreună dezvoltarea acestei relații. Îmi doresc să ne asumăm împreună această relație. Comunicarea onestă, transparentă, autentică, la timp și reciprocă este ceea ce vreau să promovez. Monitorizăm progresul copilului pentru a înțelege nevoile și a observa evoluția și dezvoltarea lui. Toate observațiile se transformă în feedback-uri pentru părinți cu scopul de a păstra părinții aproape de viața copilului în grădiniță și a-l sprijini în dezvoltarea și educația sa. Prețuiesc felul în care atingem împreună obiectivele educaționale și orice ajutor suplimentar care poate sprijini nevoile de bază ale copilului în timpul grădiniței sau acasă. Căutăm tematici care să servească nevoilor părinților, fie că vorbim despre sănătatea și protecția copiilor, hrană și opțiuni sănătoase, despre activitățile pe care le facem în grădiniță sau cum gestionează fiecare acasă situațiile dificile cu cei mici. Este un spațiu de conectare, sprijin, învățare care ne ajută la crearea unei punți între grădiniță și acasă. Fac parte din grupuri cu părinții și ca educatoare și ca părinte. Este o metodă de comunicare rapidă și eficientă, mai ales în zilele noastre când simțim cu toții, cred, că timpul nu mai este suficient.
Rep.: Important este și mediul unde lucrați. Infrastructura, dotările școlii, ale clasei, apoi relațiile colegiale, fiecare factor contează pentru starea de bine a omului care intră în sala de cursuri și lucrează cu oameni mici, mici. Aveți un colectiv frumos? Vă asigură mediul în care vă desfășurați activitatea acea stare de bine?
C.B.: Dacă vorbim despre dotări, atunci trebuie să spun că întotdeauna este loc de mai mult, mai bine. Dacă vorbim despre colectiv…este locul unde mă simt ca acasă. Fac parte din colectiv de aproape 14 ani. Avem o prietenie bazată pe ajutor reciproc, susținere în toate demersurile, este locul în care găsești înțelegere și chiar sfaturi. Transparența față de părinți și respectul față de copil mi se par cele mai importante și sunt de bază în grădinița noastră.
Rep.: În încheiere, vă rog să le dați un sfat celor care aleg această meserie.
C.B.: Pe lângă faptul că te dezvolți ca om, satisfacția pe care o simți când pui o cărămidă la temelia educației câtorva generații de copii este unică. Ce este mai frumos decât să-ţi începi ziua cu zeci de îmbrățișări!? Ce poate fi mai plăcut decât să vezi cum atunci când intri în sală de clasă, copii lasă totul deoparte şi aleargă să-ţi ofere un pupic, o îmbrățișare sau să-ţi facă un compliment!? E minunat să-i vezi pe micuți zâmbind şi privindu-te cu ochii lor calzi şi luminoși. Să nu fie doar educatoarea lor, ci şi prietena lor. Să fii educator nu e doar un simplu job, după cum spuneam, când intri pe poarta grădiniței, lași deoparte grijile şi gândurile cotidiene. Redevii şi tu copil alături de copii. De la ei îți iei energia şi datorită lor reușești să-ți păstrezi sufletul de copil. Este o meserie care implică şi mult dinamism din partea celui care o practică. Meseria de educator îți oferă posibilitatea de a fi cât mai creativ şi mai inventiv.
Acest interviu face parte din seria materialelor publicate în cadrul Campaniei Reporter 24, „Cine m-a făcut om mare?”.
Interviurile vor fi publicate, săptămânal, începând cu data de 1 februarie, respectând „traseul” pe care copilul îl parcurge de la grădiniță, până devine un adolescent ghidat din umbră de către părinte și diriginte.
Fiecare dintre noi știe că educatorul creează prima legătură a celui mic cu factorii din exteriorul mediului familial, învățătorul îl învață lucruri care îi vor folosi toată viața-să scrie și să citească-, îl descoperă, îl provoacă și îi înțelege anumite demersuri ale sale, pentru ca diriginta sau dirigintele să contureze cât mai frumos copilul devenit adolescent.
Pentru a afla mai multe despre aceste meserii, despre cât de important este să le alegi nu pentru că trebuie să ai un loc de muncă, ci mai degrabă pentru că îți dorești să formezi oameni, despre emoții și, de ce nu, despre momente mai grele, am stat de vorbă cu o educatoare, Cristina Băloi-Grădinița „Floare Albastră” Craiova, cu o învățătoare, Luminița Șerban-Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Craiova și cu diriginta Iulia Călin-Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Craiova.