Profesorul diriginte, pentru a crea o relație cu elevii săi, trebuie să iubească sincer copiii, să știe cum să se apropie de ei, să dovedească o mare răbdare cu aceştia, să fie pătruns de un înalt spirit de dreptate, să ştie să aprecieze obiectiv şi nepărtinitor, în diferitele situații care apar în interiorul unei clase. Mai mult, spune Iulia Călin, profesoară de engleză și dirigintă în cadrul Școlii „Mihai Viteazul” Craiova, dirigintele trebuie să devină prieten, în mod egal, ai tuturor elevilor, acum adolescenți, și să știe să instaureze un climat de încredere şi respect.
Reporter: Sunteți profesoară de engleză și dirigintă, totodată. Ce v-a atras atunci când aţi acceptat să fiţi „doamna dirigintă”, cum vă spun elevii dumneavoastră?
Iulia Călin, profesoară în cadrul Școlii „Mihai Viteazul” Craiova: Ce m-a atras? Faptul că mă pot apropia de acea clasă la un alt nivel. Pentru că tot sunt profesor de limba engleză, profesor diriginte în limba engleză este „form teacher”, deci mă simt formator, modelez o clasă, încercând să pregătesc elevii pentru societatea de azi.
Rep.: Ce se aşteaptă de la un diriginte bun, în urma experiențelor pe care le-ați avut? Ce așteaptă părinții? Ce așteaptă elevii?
I.C.: În primul rând, părinții vor un om care să îi înțeleagă, o persoană deschisă, importantă fiind comunicarea. La rândul lor, elevii își doresc un diriginte implicat care să-i însoțească în diverse activități extracuriculare, în excursii, în tabere, o peroană dedicată atât în interiorul sălii de clasă, dar și în exterior.
Rep.: Cum a fost prima întâlnire a dumneavoastră, ca dirigintă, cu elevii?
I.C.: Fiecare întâlnire este emoționantă. Toată lumea are așteptări, eu de la ei, ei de la mine…
CITEȘTE ȘI: Școli, colegii și grădinițe din Craiova, reabilitate cu fonduri europene. Contractele de finanțare au fost semnate
Rep.: Ce este mai ușor…să fii diriginta elevilor din clasa a VIII-a sau a celor din clasa a V-a?
I.C.: Fiecare etapă are provocările ei. De exemplu, îmi amintesc acum o întâmplare, la a doua mea generație de dirigenție. Am preluat o clasa de a V-a și am avut un elev nou, venit din București. Toti se așezasera în bănci, ca în I-IV, iar acel copil stătea stingher, într-o bancă. Am mutat un elev cu el în bancă, evident, supărându-l, pentru că l-am mutat de lângă colegul cu care era obișnuit. Am forțat un pic lucrurile însă am mizat pe faptul că îl știam înțelegător, cald și flexibil. Uneori ne iese, alteori nu. În cazul de față, mi-a ieși. Și în prezent, cei doi sunt prieteni pe care îi desparte distanța, unul dintre ei fiind la studii în Anglia. La clasa a VIII-a, grupul este deja format însă simți că momentul despărțirii se apropie și tocmai acest lucru ne apropie mai tare. Sunt mai dornici decât de obicei de ieșiri împreună, de timp de calitate petrecut în cadrul clasei și nu numai.
Rep.: Cât de importantă este, astăzi, când totul se derulează cu rapiditate, răbdarea unui diriginte? Generațiile de elevi, de adolescenți, sunt într-o grabă totală. Vă este pusă răbdarea la încercare?
I.C.: De multe ori răbdarea ne este pusă la încercare, dar soluția pe care o am la îndemână este empatia. Eu am un băiat în vârstă de 13 ani, acasă, David. Are aceeași vârstă cu cea a copiilor mei de la clasă și mă gândesc cum aș reacționa în situația dată și încerc să iau lucrurile cu acel calm necesar. Comunicăm, ascultăm toate părțile importante, facem muncă de anchetă, investigare, un pic…ne simțim detectivi. Important este să rezolvăm.
Rep.: Cu toții am trecut prin momente grele în timpul pandemiei Covid. Cum a fost în școala online să predați, să păstrați legătura cu elevii dumneavoastră?
I.C.: Stresant de ambele părți a fost pentru că, atât noi, cât și elevii ne-am expus, dar să știti că până la urmă ne-am mobilizat destul de repede și am reușit să ne facem orele de curs.
Rep.: Este școala românească pregătită pentru o asemenea variantă de predare? Dacă nu, ce-i lipsește?
I.C.: Acum, cred ca da. Atunci, nu. Nu eram pregătiți și ne-a luat pe toți prin surprindere.
Rep.: Cât de mult contează relația diriginte-părinte? Din punctul dumneavoastră de vedere, ce presupune o relație optimă?
I.C.: Relația diriginte-părinte este vitală. O relație optimă este cea bazată pe comunicare și pe acel sentiment de încredere. Încrederea că profesorul respectiv este capabil să gestioneze o clasă și atât de multe personalități. Tot timpul le spun părinților mei că trebuie sa mă ajute, copiii să simtă că le suflăm în ceafă, eu la școala, dumnealor acasă, că tot timpul suntem cu un pas în urma lor, să se simtă sprijiniți, dar și supravegheați.
Rep.: Vă cer elevii să dezbateți anumite subiecte la ora de dirigenție sau sunteți acea dirigintă care are un plan de la care nu se abate?
I.C.: Nu sunt adepta planuri de la care să nu mă abat. Evident că trebuie să fim flexibili. Uneori propun eu, alteori ei vin cu idei, dar cum la școală niciodată nu te plictisești, mereu se întâmplă ceva. Facem dirigenție în pauză, pe hol, în drum spre școală, în funcție de cum apar anumite situații. Discutăm și găsim soluții.
Rep.: Când poți realiza că nu poți fi profesor diriginte și că este cazul să te rezumi la a fi doar un bun profesor? Cum îți dai seama de acest lucru?
I.C.: Când nu știi să te adaptezi la vremurile pe care le trăim și, prin urmare, la elevii societății de astăzi. Mărturisesc că mi-am făcut cont pe Instagram pentru a vedea ce postează, să pot reacționa și lua măsuri la timp. Așa am gândit eu că este bine să procedez pentru relația noastră.
Rep.: Infrastructura, dotările școlii, ale clasei, apoi relațiile colegiale, fiecare factor contează pentru starea de bine a omului care intră în sala de cursuri și lucrează cu oameni mici, mici. Aveți un colectiv frumos?
I.C.: Mă declar norocoasă din acest punct de vedere. Colectivul este s doua famile…nu degeaba ne numim marea familie de viteji de la „Mihai Viteazul”. Avem clase dotate cu table interactive, iar cabinetul de limbi străine este pictat manual cu simboluri britanice, americane și franțuzești, lăsând elevii fără cuvinte atunci când intră în sală pentru priam dată.
Rep.: Ați vizitat, în baza proiectelor Erasmus, unități școlare din alte state. Cu ce idei ați ajuns „acasă”?
I.C.: Dacă aș compara sistemul nostru de învățământ cu al celor din proiectele Erasmus la care am participat, Turcia, Italia, Franța, Austria, aș spune că noi, cadrele, trebuie să învățăm de la colegii noștri să fim mai dezinvolți. Trebuie să fim mai deschiși în a accepta elevii așa cum sunt, fără a le pune obstacole în cale. Cred cu tărie că rolul nostru este de a le facilita calea către viața de liceu și pe viitor ca adulți în câmpul municii.
Rep.: Un sfat pentru profesorii care aleg să fie și diriginți.
I.C.: Sfatul meu ar fi să facă ceea ce simt, să iubească elevii și, mai ales, să îi apropie de ei. Închei cu o discutie pe care am avut-o într-un salon de spital, când îmi vizitam mama. Ca să o distrag de la mediul respectiv, îi povesteam ce făcusem la școală, iar o doamnă simplă, de la țară, colegă de salon cu mama mă întreabă- „Auzi, mamă, dar tu câți copii ai?”(zâmbește n.r.). Așadar, îmi dau silința mereu ca ai mei copii să ajungă oameni responsabili într-o bună zi. Și da, toți sunt copiii mei, de când îi preiau, până la final de gimnaziu.