Cu fiecare generație de elevi, odată la cinci ani, pornește pe un nou drum al formării micuților care vin de la grădiniță și care, curioși fiind, își caută învățătoarea din primul moment în care au pășit în curtea școlii. Contează enorm legătura pe care o formează cu cei mici și, spune Luminița Șerban, învățătoare în cadrul Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul” din Craiova, un bun dascăl ar trebui să aibă în vedere crearea unor relații bazate pe respect reciproc, empatie, transparență și, în funcție de situație, să definească varianta optimă de învățare de calitate, ancorată în realitate.
Reporter: Doamna învățătoare, spuneți-ne, vă rog, cum ați ales această meserie? Se poate spune, cumva, că ea v-a ales pe dumneavoastră? Când s-a întâmplat acest lucru?
Luminița Șerban, învățătoare la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Craiova: Răspunsul poate fi găsit în amintiri, mărturii ale unor vremuri ce au dăltuit în sufletul meu o poveste a unei familii de dascăli cu care mă mândresc. A fost cândva o minunată familie de dascăli, într-un sat ca o gură de rai, sat așezat pe malul Gilortului cu apa ca lacrima. Străbunicul meu, Ștefan Păunescu, învățător în satul Florești, județul Gorj, i-a călăuzit pe cei patru copii ai săi spre acest domeniu captivant al învățământului, devenind toți institutori. Crescută de bunicii mei, o pereche maiestuoasă de învățători, având și mama învățătoare, se pare că această magică profesie m-a ales ca să urmez tradiția familiei.
Rep.: Ați simțit că este ceea ce trebuie pentru dumneavoastră…
L.Ș.: În același timp și eu am ales-o, simțind măreția și noblețea acestei profesii iubite și respectate în acele vremuri. Mi-o amintesc pe bunica în ținuta-i statuară, îmbrăcată mereu cu bun gust, ce asemeni dăscăliței lui Octavian Goga, strângea fetele în curtea ei după ore și le învăța să brodeze ia oltenească sau să-și croiască haine după reviste pariziene. Mi-l amintesc pe bunicul ce avea și el ceva din curățenia și credința de apostol a Dl. Trandafir, când își ducea elevii să recite poeziile lui Eminescu și să simtă freamătul codrului, în Câmpul Cerbului, pădurea în care marele poet a compus câteva din poeziile lui minunate despre natură, încântat de frumusețea satului Florești și ospitalitatea oltenilor. Eram atât de familiarizată cu această profesie, încât am simțit că mă identific cu ea. La 18 ani, în 1980, după absolvirea Liceului Pedagogic, am pășit cu emoție în Școala nr.33(azi „Elena Farago” ) unde am fost repartizată. În Liceul Pedagogic din Craiova, de la 14 ani, am crescut, am înflorit și m-am format ca dascăl, sub mângâierea spiritului profesorilor de excepție, descoperind treptat, după sute de ore de practică pedagogică, bine structurată și organizată, că a fi învățător e o artă, brodată cu iubire pentru școlarii ce descoperă în tine universul. Am absolvit, mai târziu, Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității Bucuresti, pentru a-mi desăvârși educația în acest domeniu captivant, devenind profesor învățământ primar.
Rep.: Fiecare învățător trăiește la cinci ani, acum de când cu clasa pregătitoare, emoțiile unui nou început. Ce simțiți dumneavoastră când știți că urmează să preluați o nouă generație. Dar despărțirile cum sunt?
L.Ș.: O nouă generație îți oferă puțin din elixirul tinereții spiritului pe care trebuie sa-l avem noi, dascălii, înseamnă un curcubeu de emoții unice și irepetabile. Este momentul când o iei de la capăt, altfel, te lași privit de alte zeci de ochi curioși. Îi iei de mână pe boboci, treci printre ghirlandele de flori și într-o clipă realizezi că trebuie să-ți pregătești bagheta magică de dirijor de minți și suflete și să răspunzi la provocările prezentului. Fiecare generație ocupă un loc aparte în sufletul unui dascăl. Rămân amintirile frumoase, performanțele, năstrușniciile copiilor, noianul de întrebări și răspunsuri, zâmbetele. Fiecare generație este un edificiu cu cinci etaje căreia îi dăruim trăinicie, consistență, rezistență, iubire nemărginită pentru oameni și frumosul ce ne înconjoară, perseverență.
Rep.: Cum creați o relație bună cu elevii dumneavoastră?
L.Ș.: Este nevoie de o relație puternică și bazată pe încredere cu elevii noștri, pentru a-i putea ajuta să fie responsabili de propria formare. M-am adaptat vremurilor noi și dorințelor fiecărei generații, construind cu tact și răbdare o relație strânsă cu elevii mei, în care să existe respect reciproc, empatie, transparență și un context de învățare de calitate, ancorat în realitate. Îl apropii pe copil dacă-i dovedești că tu, învățătorul, esti cel ce dai forță oricăror cunoștințe prin felul cum le prelucrezi și le transmiți, cum pui în valoare potențialul pedagogic al oricăror tehnologii moderne, oricât de perfecționate ar fi. Copiii trebuie să simtă că doamna lor învățătoare nu poate fi înlocuită de niciun dispozitiv electronic, că este mereu o sursă inepuizabilă de informații și emoții.
Rep.: Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dumneavoastră?
L.Ș.: Cariera didactică presupune dăruire, implicare, muncă necontenită, susținute de calități de ordin intelectual, afectiv, moral. Văzându-ne pe noi, ca personalități dinamice, verticale, copiii își conturează idealul lor etic. Îmi doresc ca ei să fie români autentici, iubind dulceața limbii române, măreția acestor plaiuri, seninul cerului sau zâmbetul cireșilor în floare. Să aibă spirit de învingători, dar să rămână sensibili, empatici, altruiști, buni, blânzi, respectându-și familia, dascălii, colegii. Să aibă încredere în ei, să fie responsabili, bizuindu-se doar pe cinste, corectitudine, prețuind valorile, tradițiile.
CITEȘTE ȘI: Elev al Liceului „Mihai Viteazul” din Caracal, delegat de tineret al României la ONU
Rep.: Cu toții am trecut prin momente grele în timpul pandemiei Covid. Cum a fost în școala online să predați unor școlari în formare?
L.Ș.: A fost o provocare și pentru noi și pentru elevi. Am fost instruiți la momentul oportun, urmând cursuri speciale, ne-am familiarizat cu usurință cu platforma Google Classroom, ne-am adaptat noului sistem de predare, încât să putem stăpâni informația și să facem orele cât mai atractive și interactive pentru copii. Am putut recurge chiar la o învățare personalizată, potrivită preferințelor și nevoilor individuale. Chiar dacă am mai avut uneori dificultăți de ordin tehnic sau am simțit de multe ori dorul copiilor de a fi împreună în clasa lor colorată, învățarea online le-a oferit o varietate de contexte și moduri, permițându-le să acceseze cu ușurință informații. Și pentru că lucrăm la alternativa educațională „Step by step”, unde zilnic copiii stau împreună câte 8 ore, colega mea și cu mine ne-am străduit să-i facem să nu simtă lipsa apropierii fizice și să creăm o familie veselă și unită în mediul virtual.
Rep.: Este școala românească pregătită pentru o asemenea variantă de predare? Dacă nu, ce-i lipsește?
L.Ș.: Nu este atât de pregătită școala românească, pentru că nu toți copiii dispun de dispozitivele necesare acestei variante de predare, mai ales în mediul rural. Este nevoie ca toate cadrele didactice să se adapteze noilor tehnologii și familiile să fie deschise acestei provocări, criticată uneori, dar necesară în situații speciale.
Rep.: În timp, poate deveni ușor obositor să fii învățător? Ați avut asemenea momente?
L.Ș.: Nicio profesie nu seamănă cu cea de dascăl, pentru că ea nu se încheie cu terminarea orelor. Este profesia care te epuizează și te înviorează în același timp. Pot spune că acum 42 de ani, eu lucram mult mai ușor chiar cu 40 de elevi, decât cu 28 în prezent, pentru că erau mai liniștiti și mai echilibrați. Poate era entuziasmul tinereții, dublat de un respect deosebit din partea școlarilor. M-am adaptat elevilor atomici din prezent, cu tact și răbdare. Există multe momente de epuizare din pricina stresului, dar după atâția ani la catedră, trebuie să te ridici ca pasărea Phoenix.
Rep.: Învățăm uneori de la copii. Lucruri simple, dar extrem de importante. Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?
L.Ș.: Am învățat de la ei să zâmbesc mai mult, să mă bucur de lucrurile simple, să pot să dau frâu liber imaginației, să nu-mi ascund emoțiile, să mă îmbrac mai colorat, să îndrăgesc mai mult animalele de companie, să mă bucur mai mult de călătorii, să trec cu umor peste orice problemă.
Rep.: Care este limita dincolo de care prietenia cu micuții devine un risc emoțional pentru ei. Pentru că poate ajung să considere că dacă doamna este bună, permisivă și prietenă de nădejde, nu trebuie să mai fie responsabili. Cum vă asigurați că eliminați acest risc?
L.Ș.: Pestalozzi spunea că„pentru a crește oameni, înainte de orice știință și de orice metodă, trebuie să ai inimă”. Să fii un profesor bun, simpatizat de elev ca un prieten de încredere, nu înseamnă că-ți pierzi din prestanță. Trebuie să te străduiești să-l ridici pe copil la înălțimea ta, să-i acorzi încredere, respect și să-l convingi, cu tact, să respecte niște reguli. Și prietenia are reguli nescrise. Dacă elevul vine la școală cu sufletul deschis, zâmbește captivat de prezența învățătorului, nu poate fi atât de greșit, chiar dacă s-ar considera prietenie. La alternativa „Step by step”, mediul de desfășurare permite o relație mai apropiată între profesor și elev, e o lume a prieteniei, ajutorului reciproc, încrederii, creației. Aici își dezvoltă autocontrolul, fac alegeri, iau decizii, sunt implicați în crearea propriilor reguli.
Rep.: Cât de importantă este colaborarea cu părinții? Sunteți pro sau contra grupurilor din care face parte învățătoarea și părinții? Pierdere sau câștig pentru relație?
L.Ș.: Relația strânsă cu părinții este esențială pentru o educație de calitate. O relație eficientă școală-părinte poate fi realizată în principal pe două căi: comunicare bilaterală clară și consistentă și variate mijloace de implicare. Existența unui grup comun face comunicarea mai rapidă, o interacțiune activă permanentă, se pot evidenția experiențele evolutive ale elevilor la școală printr-un flux constant de informații spre părinți. Sunt de acord cu aceste grupuri, în condițiile în care există respect reciproc, se respectă regulile unei comunicări fructuoase, în interesul copiilor. Poate exista riscul unor reacții nepotrivite din partea unor părinți la unele informații, escaladarea unor discuții, dar acestea trebuie evitate cu tact, pentru a nu ne încărca emoțional și cu alte probleme colaterale.
Rep.: Foarte important este și mediul unde lucrați. Infrastructuă, dotări, relațiile colegiale, fiecare factor contează pentru starea de bine a omului care intră în sala de cursuri și lucrează cu elevii. Cum simțiți toate aceste aspecte în școala unde dumneavoastră formați generații?
L.Ș.: Școala noastră se bucură de curând de o ținută modernă după renovare, impresionând pe oricine-i trece pragul prin laboratoare și clase dotate cu tehnologie de ultimă generație. Clasa noastră de „Step by step” este extrem de primitoare prin mobilierul ergonomic, aparatura modernă la care copiii au acces permanent, precum și printr-o atmosferă de emulație creatoare. Avem un colectiv puternic și energic de cadre didactice, în care experiența, echilibrul, înțelepciunea profesorilor cu experiență se îmbină armonios cu spiritul inovativ, entuziasmul, creativitatea colegilor tineri, rezultând o solidă pregătire a elevilor și implicarea școlii în proiecte internaționale și manifestări de marcă.
Rep.: Cum gestionați situațiile în care ceva nu funcționează, dar trebuie să intrați în clasa unde cei mici vă așteaptă cu drag și nu trebuie să simtă că poate ceva v-a necăjit? Învățați în școală cum să gestionați astfel de situații, sau ați învățat, în timp să veniți cu soluții?
L.Ș.: Am încercat, în majoritatea cazurilor, să las problemele ivite la ușa clasei pentru a nu diminua energia pozitivă a copiilor. Un viitor învățător studiază, în cadrul orelor de pedagogie, managementul clasei de elevi, însușindu-și strategiile de intervenție în gestionarea situațiilor de criză educațională. Se știe că a prevedea, controla și soluționa o situație de criză presupune efort, strategii de intervenție ferme, consum de energie. Desigur că au apărut de-a lungul anilor comportamente indezirabile sau problematice ale elevilor și am încercat să adopt strategii diverse în funcție de situație. Lucrăm cu copii diferiți, cu o tipologie diversă de părinți și este necesar să identifici soluții în rezolvarea unor probleme. Gestionarea situațiilor de criză trebuie făcută după legități, principii cu o solidă specificitate managerială și presupune identificare, etiologie, decizie, program de intervenție, măsuri, control, evaluare. Nu există rețete, trebuie doar răbdare, tact, înțelepciune.
Rep.: În încheiere, vă rog să le dați un sfat celor care aleg această meserie.
L.Ș.: Aș dori ca tinerii să redescopere frumusețea acestei profesii nobile, atât de respectată cândva, profesie ce pare uneori un fluture pudrat cu argintul lunii, speriat de lumina prea puternică a prezentului și de ignorarea valorilor. Să știe că este o profesie umilă și mândră, aspră și plăcută, duioasă și exigentă, ingrată și plină de farmec. Să înțeleagă că e nevoie de răbdare, pregătire temeinică, abilități deosebite de comunicare cu micul pui de om căruia trebuie să fii pregătit oricând să-i răspunzi la orice întrebare, să-i mângâi sufletul cu bunătatea și înțelepciunea ta. Un tânăr ce îmbrățișează acest domeniu trebuie să aibă vocație, să fie modest, autentic și să conștientizeze că în fața copilului este un zeu ce-i poate defini și construi viitorul, având o mare responsabilitate.
Acest interviu face parte din seria materialelor publicate în cadrul Campaniei Reporter 24, „Cine m-a făcut om mare?”.
Interviurile sunt publicate, săptămânal, respectând „traseul” pe care copilul îl parcurge de la grădiniță, până devine un adolescent ghidat din umbră de către părinte și diriginte.
Fiecare dintre noi știe că educatorul creează prima legătură a celui mic cu factorii din exteriorul mediului familial, învățătorul îl învață lucruri care îi vor folosi toată viața-să scrie și să citească-, îl descoperă, îl provoacă și îi înțelege anumite demersuri ale sale, pentru ca diriginta sau dirigintele să contureze cât mai frumos copilul devenit adolescent.
Pentru a afla mai multe despre aceste meserii, despre cât de important este să le alegi nu pentru că trebuie să ai un loc de muncă, ci mai degrabă pentru că îți dorești să formezi oameni, despre emoții și, de ce nu, despre momente mai grele, am stat de vorbă cu o educatoare, Cristina Băloi-Grădinița „Floare Albastră” Craiova, cu o învățătoare, Luminița Șerban-Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Craiova și cu diriginta Iulia Călin-Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Craiova.