duminică, mai 19, 2024

Clădire nouă pentru Secţia de Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Obregia

ActualitateClădire nouă pentru Secţia de Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Obregia

Administraţia Spitalelor și Serviciilor de Urgență București (ASSMB) anunță că se construiește o clădire nouă dedicată copiilor și adolescenților cu probleme psihiatrice la Spitalul Obregia.

Pe pagina sa de Facebook, ASSMB informează că peste 22.000 de copii și adolescenți din România suferă de afecțiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai poate satisface cerințele acestora. În acest context, instituția a semnat un protocol pentru realizarea unei noi clădiri destinate Secției de Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Obregia.

„Primăria Municipiului Bucureşti şi ASSMB – Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti îşi concentrează atenţia asupra unui subiect sensibil şi extrem de important: sănătatea mintală a copiilor şi adolescenţilor. Pe lângă sumele alocate în fiecare an de la bugetul local în acest scop, facem eforturi continue pentru atragerea unor noi surse de finanţare care să contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de tratament şi la creşterea calităţii serviciilor medicale oferite”.

Potrivit ASSMB, Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia, care a sărbătorit recent 100 de ani de la înființare, necesită o infrastructură adecvată nevoilor actuale și aspirațiilor celor mici.

„Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat un protocol de colaborare între ASSMB şi Fundatia Metropolis pentru proiectarea şi construcţia unei noi clădiri care să găzduiască Secţia Clinică de Psihiatrie Pediatrică. O clădire modernă, la standarde europene, care să reprezinte un spaţiu al speranţei şi al vindecării”.

Reprezentanții ASSMB subliniază că proiectul este o prioritate deoarece mii de copii și adolescenți din România necesită cu urgență îngrijire specializată, iar infrastructura actuală este depășită.

„Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale”.

Conform ASSMB, noua secție de la Spitalul Obregia va fi dotată cu:

Spații adaptate nevoilor tinerilor pacienți, incluzând saloane moderne și sigure. Saloane cu 1 sau 2 paturi, fiecare având propria baie și spațiu pentru însoțitori. Zone specializate pentru terapie individuală și de grup, alături de spații de socializare inovatoare la nivel național. Spații dedicate și securizate pentru pacienții afectați de dependența de substanțe psihoactive.

 

Vezi si alte articole...