vineri, aprilie 26, 2024

Crucea Roșie – Implicare maximă pentru cetățenii ucrainieni!

ActualitateCrucea Roșie - Implicare maximă pentru cetățenii ucrainieni!

Joi, la Romexpo, a avut loc lansarea primei bucătării mobile, care avea ca rol ajutarea cetățenilor ucrainieni. Aceștia vor putea beneficia de băuturi calde, hrană și alte facilități.

Expert în comunicare și membră a Crucei Roșii Române, Raluca Mihalache a afirmat că: „Acest proiect este menit să ofere sprijin în timp real celor aflaţi în situaţii de urgenţă, aşa cum sunt cetăţenii ucraineni aflaţi pe teritoriul ţării noastre”.

Bucătăria este deja echipată cu tot ce este nevoie pentru a putea oferi sprijinul necesar persoanelor în cauză, astfel încât vor putea fi pregătite peste 1500 de porții de mâncare.

Directorul de logistică și achiziții din cadrul Crucea Roșie Română, Marius Ion afirmă că acest proiect este unul inovator: „Este o investiţie impresionantă alcătuită din două părţi, care poate fi utilizată împreună sau individual. În funcţie de necesarul de porţii de mâncare, această investiţie este parte a campaniei noastre ‘Împreună pentru Ucraina’. (…) Bucătăria mobilă pe care o prezentăm astăzi este un exemplu de inovaţie şi de adaptare la situaţiile de urgenţă, atunci când condiţiile meteorologice sau dezastrele naturale afectează negativ furnizarea de alimente. Bucătăria mobilă este proiectată pentru a fi transportată cu uşurinţă la locul unde este necesar şi este prevăzută cu un generator propriu care poate asigura independenţa de reţeaua electrică naţională. Echipamentul de gătit din bucătăria mobilă este adaptat pentru a putea fi utilizat în aer liber în cazul în care clădirile sunt distruse sau inaccesibile. Ea este operată de personal specializat sau de voluntari instruiţi în prealabil şi poate servi o mare varietate de mâncăruri calde, pentru a răspunde nevoilor alimentare ale celor afectaţi de urgenţe şi dezastre. Astfel, cele două bucătării mobile pot pregăti peste 1.500 de porţii de mâncare caldă pe zi”.

Mai mult, aceste bucătării vor putea asigura o hrană caldă pentru aproape 12.300 de cetățeni ucrainieni, timp de o lună, cât va staționa la Romexpo. În acest proiect pare că se va implica și cunoscutul chef Foa, dar și bucătarii de la Stradale care se vor ocupa de prepararea bucatelor.

Gestul de umanitate demonstrat de Crucea Roșie Română prin inaugurarea acestui proiect a fost recunsocut și lăudat și de șefa delegației în România a Federației Internaționale de Crucea Roșie și Semilună roșie, Emilie Goller:
„Ultimele 12 luni au fost foarte dificile pentru milioane de oameni. Mulţi au trebuit să-şi părăsească ţara şi să se adăpostească în special în ţările vecine, aşa cum este România. Nu a fost uşor pentru nimeni, dar în afara complexităţii acestei probleme, solidaritatea oamenilor din România a fost crucială. Încă din prima zi Crucea Roşie Română a lucrat intens pentru a oferi asistenţă, plecând de la mâncare, adăpost şi tot ce era nevoie pentru ajutorarea refugiaţilor”.

În ultimul an, societatea română de Cruce Roșie a reușit să ajute aproape 600.000 de cetățeni ucrainieni, prin oferirea alimentelor, produselor de igienă, servicilor de sănătate, dar și prin suportul psihosocial, servicile de integrare pentru copii și adulți sau implementarea de cursuri de limbă română sau engleză.

Crucea Roșie continuă să sprijine cetățenii veniți din Ucraina, subliniând faptul că toate aceste demersuri au fost posibile și datorită generozității poporului român: „Generozitatea poporului român ne-a ajutat să trimitem în Ucraina 462 de camioane încărcate cu peste 5.000 de tone de materiale de primă necesitate ce au ajuns la mii de persoane vulnerabile”.

Vezi si alte articole...